text Poezii crestine

Dialog în noapte

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Megyesi Calin
Mă iau fiorii și mă poartă
Prin nemilosul întuneric,
Prin bezna rece-s dus de soartă,
Printr-un văzduh pustiu, feeric…

E-o beznă înfricoșătoare
Și-un calm e spart de ai mei pași
Pornesc încet chiar de-i răcoare,
Și aburii se-nalţă groși.

Sunt singur; și-i pustiu; mi-e frică…
Și pașii-mi tremură pe-asfalt
Și fulgi de-omăt încep şi pică
Nici nu mai simt de-i frig sau cald…

Privesc în stânga și în dreapta
Cum crengi se-apleacă spre mine
Și-ncep să fug: "sunt stins, e gata...
Fiorul morții-acuma vine…”

Încep s-aud cum pașii mă-urmează,
Și stins continui-n-alergare
Sunt rătăcit, cuprins de groază,
Mă-mpiedic, cad în disperare…

Se-apropie apoi Străinul,
Iar eu căzut Îl privesc stins.
Cu fața-I albă ca și crinul,
Îmi ia mâna și-o ține strâns…

Îmi spune-apoi cu-o voce lină:
“Nu mai fugi, Eu nu-ți vreau rău
Vreau să te iau dintre neghină,
Din întuneric și din hău…

Vreau să te scot din neputință
Din mreaja morții ce te-a prins.
De ce tu fugi și n-ai credință,
De ce Mă privesti așa stins?

Vreau să te port pe culmi cu Mine
În brațul Meu să stai neînvins
Să Mă accepți să fiu cu tine,
În dragostea-Mi să fii cuprins…

Vreau să te scot din anturaje
Dar tu nu vrei, de Mine fugi…
Și nu mai cauți să stai de straje,
În veghere, și-n fierbinți rugi…

Eu vreau să-ți redau libertate
Că ai fost prins în lanțuri grele
La Min’ n-au fost și nu-s păcate,
Să nu le spele sângele…

Te vreau și-ți spun că Te iubesc
Și nu îmi pasă ce-ai facut
Eu tot Te-aştept şi Te doresc,
Căci nu te pot lăsa pierdut…”

Mă mângâie apoi pe frunte
Și îmi zâmbește prietenos.
Cuvântul acesta mă pătrunde:
“Am stat de vorbă cu Hristos?”

Apoi Străinu-ncet dispare...
Și-mi lasă mii de întrebări:
‘Poate ca să mă ierte oare?’
Și sunt cuprins de tulburări…

Încep să plâng căzut acolo,
Îmi vărs amarul mult și greu
Decid să merg si eu de-acolo
Cu gândul sus, la Dumnezeu…

Nu-mi mai e frică de nimic,
Și am o pace-așa deplină
Căci am decis: ”Vreau bob în spic!”
Căci El m-a scos dintre neghină…

Amin


Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>