text Poezii crestine

Debitorii durerii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Victor Bragagiu
Pesemne, aşa noi am fost învăţaţi –
Gonind după miere găsim pe drum fiere;
Suntem de amaruri hipnotizaţi,
Fugind, noi venim iar şi iar în durere.

Ne-nvaţă cei hâtri: „Nu judeca!
Atunci nici un rău n-o să dea peste tine...”
Credulu-şi sugrumă privirea sa
Să nu mai privească nicicând în lumine.

Degeaba... căci răul în jur e-n succes –
Omoară şi-auzul să nu mai audă,
Că nu-i nici cadavru puţind în deces,
Ci doar suferinţă mocnindă şi surdă.

Urâtul îl gâtuie ca un călău.
Sărmanul devine-o momâie doar slabă –
Fugise de rău ca să moară în rău
Şi viaţa-şi pierdu într-o cale neghioabă.

Căci nu a făcut nici un pas credincios
Să poată a fi pe un pisc a Credinţei,
E doar o ruşine de-om neputincios
Zvârlit disperării din neputinţă...

Iar cei ce-l prostiră îşi râd huhurezi
Că răul în rău nu mai face nimică,
Ci moartea-i adună grămezi pe grămezi
Şi sunt în durerea cuprinsă de frică.

Porni calea ca pârâtorul mărunt
Pârându-i pe fraţi la acel ce-i mai „mare”,
Acum singur „mare”, cu capul cărunt,
Cu teama descoperirii-n suflare.

Lingăi, ei cu groază în mâine gândesc
Că locul nu-i veşnic şi totul se schimbă,
Credinţa din gândul negustoresc
Din frică-n trufie,-n prostie îi strâmbă.

Îşi zic stâlpi de cer, dar sunt putrezi de tot –
Ei nici credincioşi ca să stea nu-s în stare
Şi tot îşi socot, îşi socot, îşi socot...
Faptele ce le-ar plăti pe salvare.

Jalnice feţe de mândri fruntaşi
Care gândeau că li-i lumea supusă,
Măşti doar rămân în nesigurii paşi
Cu conştiinţa murdară, distrusă.

Frica ruşinii cu colţi veninoşi
Le dă târcoale... târcoale... târcoale...
Şi se cutremură mici şi fricoşi
Că îşi vor pierde „onoarea” şi... ţoale...

Alţi se-opun răului neînvățați
Înveninaţi de lătrat şi tăcere,
Plâng în temniţa uitării băgaţi
Cu-atâta durere... durere... durere...

Gemând prin unghere urâţi, huiduiţi,
Prinşi între ziduri de nelibertate,
Mor ei, sărmanii, aşa chinuiţi
Neînţelegând unde-i vie-o dreptate...

Toţi noi suntem a durerilor robi.
Unde-am porni tot în ele ne strângem,
Chiar Dumnezeu a murit printre orbi
Şi a plătit în durere cu sânge.

Şi eu sunt durerilor tot un supus:
Iată, durerea priveşte spre mine...
Dar aş dori doar să-I spun lui Isus:
„Doamne, mă doare, dar nu mi-i ruşine!”

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>