text Poezii crestine

De ce te-apuca somnul?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Minzatu Corina
De ce te-apucă somnul,
Popor ce-ai obosit?
Ostenit în toate,
Domnul te-a găsit.

Greu te-aduce iarăși
La altarul sfânt,
Greu te alipește
De-al Său Cuvânt.

Și greul este tot mai greu,
E greu să ții de frâie
E greu să simți în toate
Doar dor de mântuire.

E greu să fii fierbinte,
E greu să și iubești,
Și greu primești putere
Căldicel de ești.

E greu să fii în toate
Lumina din sfeșnic,
E greu să fii dreptate
Cu-atâta întuneric.

E greu să stai de veghe,
E greu să fii în spărtură,
E greu să-ți pleci capul
Sub dărâmătură.

E greu să fii iubire
Când nu mai ai iertare
Pentru cel ce ți-a stârnit
Odată supărare.

E greu, și iar e greu,
Să-I dai a ta inimă,
Așa cum poruncește Domnul:
O inimă deplină.

E greu să n-o împarți,
E greu să n-o măsori,
Când ziua cea de astăzi
Îți aduce grei fiori.

Și tot așa de greu
Este să ai dor de biruință,
Să crezi că vei fi încercat
Ca să rămâi în credință.

„E greu”, tot așa îți spui
În zilele din urmă,
Cu totul să te pui
La dispoziția Lui.

Tot mai greu îți este
Să ții de dreapta cale,
Să umbli prin credință
Și mergi tot mai agale.

Spre țara cea promisă
Te-ndrepți tot mai sfios,
Din frică și necredință
Tu calci tot mai tăios.

Te năruie tristețea,
Te îneacă-n amăgire,
Să nu vezi frumusețea
Și harul Lui din tine.

Și harul lui Isus
Scriptura îți vorbește
Îți este de ajuns,
Cuvântul mărturisește.

O altă promisiune,
Ce vine din Scriptură,
Este că El nu ți-a dat
Al Său Duh cu măsură.

Tu totul poți prin Isus,
Căci El S-a dat pe Sine,
Ca tu să fii un pom
De roadele Lui pline.

Luptă-te în toate
Să-ți crești a ta credință,
De stai în unitate,
În rugă și umilință.

Așa vei fi în lume
Lumina cea din sfeșnic,
Și vor vedea și alții
Că sunt doar întuneric.

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>