De ce furați din slava Mea?

De ce furați din slava Mea?

De ce furați din slava Mea,
Ca și cum Eu n-aș vedea?
Nu știți că vă voi judeca
Orice gând și faptă rea? !

De ce furați din slava Mea?
Și până când veți asculta
De-acel ce vrea să vă distrugă
Ca să nu puteți în rugă

Mie ca să vă închinați
Și de Mine s-ascultați?
Nu știți că, făcând așa,
Voi vă pierdeți mântuirea? !

De ce furați din slava Mea
De parcă nu M-aș mânia?
Ca și cum n-aș pedepsi
Pe acel ce va îndrăzni

Al Meu Nume să-l hulească
Și casa Mea s-o pângărească? !
De ce furați din slava Mea?
Astfel crezând că nimenea

Nu vă poate condamna
Și-n rai puteți intra și-așa?
Cum îndrăzniți să Mă furați
Și-altarul Meu să Mi-l spurcați? !

Sau ați pierdut orice simțire,
De nu vă mai veniți în fire,
Ca de Mine s-ascultați
Și să nu vă mai spurcați,

Furând pe văduvă și-orfan,
Ducând tratate cu satan?
Iar sufletele apăsate,
Ce sunt demult abandonate,

Le-ați lăsat în agonie
Și fără nici o bucurie.
Și i-ați pus sub disciplină
Fără a avea vreo vină!

Și pe cei în suferință
I-ați mustrat că n-au credință,
Fără însă a cerceta
Dacă asta-i voia Mea.

V-ați crezut mai sfinți ca ei,
Dar v-ați atins de unșii Mei!
Și tot voi i-ați risipit
Când pe față v-am vorbit

Prin profeți și văzători
Și v-am spus de-atâtea ori:
Lepădați orice mândrie
Ca să nu fiți pe vecie

Osândiți și chinuiți,
Fiindcă azi disprețuiți
Mustrarea Mea, care răsună,
Atunci când sfinții Mei se-adună

Ca să-Mi ceară îndurare
Pentru a voastră neascultare!
Și voi, în loc să-i prețuiți,
Îi bârfiți şi-i prigoniți!

Azi vă spun cu-adevărat,
Că ei de nu s-ar fi rugat
Pentru a voastră pocăință,
În a morții locuință

Ați fi fost cu toți acum.
Dar M-am abătut din drum!
Și de voi M-am îndurat
Ca să vă iert orice păcat!

De ce furați din slava Mea?
Oare cum veți rezista
În ziua aceea înfricoșată,
Când veți sta la Judecată? !

De ce furați din slava Mea
De parcă Eu n-aș mai vedea,
Ca și cum n-aș pedepsi,
Ca și cum Eu n-aș mai fi? !

Și-ați făcut din Adunare
Loc de râs și de mâncare,
Loc de glume și de știri,
Nu de post și de iubiri!

Și n-ați vrut să prețuiți
Pe acei ce sunt smeriți,
Care zilnic stau în post
Și Mă laudă cu rost!

Ci i-ați scos din Adunare,
Spunând că v-aduc tulburare!
Când, de fapt, prin glasul lor,
Ca un Tată iubitor,

Vă vorbeam cu bunătate
Să trăiți cu pietate,
S-aveți inima smerită
Și viața neprihănită.

Dar v-ați împietrit cu firea
Și-ați urât neprihănirea.
Și n-ați vrut să vă sfințiți
Ca voia Mea s-o împliniți!

N-ați voit să vă smeriți
Și cu Mine să trăiți,
Ci-ați trăit cum ați poftit
Și pe mulți i-ați amăgit!

Și prin a voastră rătăcire,
Pe mulți I-ați dus înspre pieire!
Iar pe cei care Mă știu,
I-ați făcut să stea-n pustiu!

De-aceea vă cer socoteală,
C-ați ajuns fără sfială!
Și-ați îndrăznit să Mă sfidați
Prin tot ce spuneți și lucrați.

Și-acum vă mai întreb o dată
Cu iubirea Mea de Tată:
De ce furați din slava Mea
Ca și cum Eu n-aș vedea? !

Și cum veți răspunde oare
În ziua aceea îngrozitoare
Pentru a voastră nebunie
Zămislită din mândrie? !

(5 februarie 2024-11 iulie 2025)