text Poezii crestine

De-ar fi să vii...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Curcanu Mihaela-Naomi
De-ar fi o, Doamne, Tu să vii,
De-ar fi ca azi să Te vedem în zare,
De-ar fi să se deschidă azi porțiile mii
Și să se strige : ”Iată! Mirele apare!”

De-ar fi ca să Te văd eu azi venind,
Pe nori de slavă-mbrăcat în Lumină,
Mă vei găsi o, Doamne, priveghind,
Mă vei vedea mergând după Lumină?

Mai sunt eu azi fecioară înțeleaptă?
Veșmântul meu mai e alb și curat?
Mai merg o, Tată, azi pe calea dreaptă
Sau de la drumul Tău mai des m-abat?

Mai stau la post și priveghere-n noapte,
Mai vreau să împlinesc al Tău Cuvânt
Sau iar ascult de-alte străine șoapte
Și iar îmi leg inima de pământ?

O, iartă-mă Isuse, o, mai iartă
Păcatul meu și starea-n care sunt.
Ajută-mă să fiu fecioară înțeleaptă
Și de al Tău Cuvânt mereu s-ascult.

O, dă-mi putere ca să merg pe cale,
O, dă-mi tărie să mă rog mai mult
Și-ajută-mă chiar dacă trec prin vale
Să mă încred în Tine, Tată Sfânt!

Mă umple Doamne cu Puterea Sfântă,
Pe drum spre Cer ca-n mulțumiri să merg,
Mă-mbracă cu Dragostea Ta cerească și sfântă
Ca în lucrarea Ta grăbită să alerg.

Și dă-mi putere ca să stau veghind
În orice ceas din zi sau noapte
Și să merg înainte la Tine gândind
Și plină de fericire că mi-ai iertat păcate.

Aș vrea ca-n orice zi ar fi să vii
Să pot fi pregătită de plecare,
Să pot să zbor în slăvi cu porumbeii mii
Și să Te laud pentru-a Ta lucrare.

Eu Te aștept, o Mire Sfânt, să vii
Ca și eu să mă pot-ndrepta spre Casă
Să văd acele sfinte bucurii
Pregătite-n Cer pentru-a Ta Mireasă.

Dar mă ajută pân’ atunci, Stăpâne,
Ca zi de zi să Te urmez cântând
Și mă ajută-n orice slăbiciune
Dându-mi puteri să urc, chiar și plângând.

Mă-nvață ca smerenia să-mi fie
Podoabă sfântă și de mare preț,
Ca-n veșnicia sfântă ce-o să vie
Să pot luci ca un mărgăritar de preț.

Mi-e dor de Tine și Te-aștept mereu,
Dar vreau să stau mereu în umilință,
Din zi în zi mergând cu Dumnezeu
Ca la sfârșit Tu să-mi dai biruință!

AMIN
-03.06.2016-

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>