Dar dacă sarea- și pierde gustul

Dar dacă sarea- și pierde gustul


Dar dacă sarea- și pierde gustul
Și- n drumuri este aruncată,
Nu va avea nici o scăpare:
De toți, cu talpa e călcată.

„Voi sunteți sare!”, spune Domnul
„Și voia Mea, e să, sărați
Dar dacă voi iubiți păcatul,
În colb sfârșive- ți aruncați!"

Ce trist... să ai un sac cu sare,
Sau un depozit plin cu ea,
Și să constați că gust nu are
Și nici putere de- a săra.

Poate te- ntrebi, cum s- ar putea,
Să poți, să tragi folos din ea? ? ?

Și trist, știind c- ai investit,
Să scoți afară- n bătătură,
O sare fără sărătură,
Ce -ocupă locul altei sări,
Ce vrea să fie- n astă lume,
O piedică în stricăciune.

Fii sare frate, fără preget,
C- așa cum scrie despre gust,
Scriptura care nu ne- nșală,
Poți fi- ntr-o stare de dezgust...

Dezgust produs Acelui care,
Te rânduise să fii sare.
De ce- ai dori să fii o sare,
Ce- o calcă lumea în picioare? ? ?

E fără sens, să fi avut
Un gust puternic la- nceput,
Apoi, c- o viață de păcat,
S- ajungi prin lume… nesărat.

Mai bine viața să- ți centrezi,
Pe cum poți din nou ca să, sărezi
Și- o rupe frate, cu păcatul
Și- ocupa- te doar cu săratul!

Căci vor rămâne în picioare,
Doar cei ce- n lume, au fost sare.
Și- atunci când Domnul va veni,
Doar pe aceia- i va răpi!

Amin!