text Poezii crestine

Cumpăna

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Rank
Întristarea te doboară, nu mai știi unde să mergi
Suferința te atacă, nu mai poți să mai pășești
O durere mare ajunge, si suflarea să ți-o ia
Ai ajuns la o răscruce, nu mai poți, a te salva

Ai ajuns să spui că-i gata, totul s-a sfârșit acum
Te gândești care e rostul, suferinței, ce-ai avut
Te intrebi de mai poți duce, greutatea pe pământ
Te gândești ce rost mai are să înaintezi plângând

Te afli la o răscruce, două drumuri ai in față
Nu mai poți să vezi-nainte, greutate te apasă
Nu mai poți simți nici dorul, ce pentru Isus l-aveai
Nu mai poți s-auzi nici glasul, El te cheamă in zadar

Și Te-ntrebi mereu in taina, Doamne m-ai lăsat orfan?
Lacrimi șir, îți curg pe fața, te afli într-un impas
Te gândești ce o să vină, te intrebi cum s-a sfârși
Și te zbați, te lupți, te chinui, din răscruce a ieși

Glasul Sfânt încă te cheamă, chiar pe nume El te strigă
Nu te lasă să te chinui, vrea din plâns să te ridice
Vrea sa te conducă-n ceruri și să stai la masa Sa
Sa îți lege a tale rane, și sa îți dea salvarea Sa

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>