text Poezii crestine

Cum L-am aflat pe Isus -Valurile vieţii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Valurile vieţii


Iar anii trec în goană, părul mi se albeşte
Şi mintea mea lucrează, parcă-i mai înţeleaptă
Familia mea iubită din nou mi se sporeşte
Dar mă gândesc cu groază, pe ei ce îi aşteaptă ?

Momente grele în viaţă am traversat mereu
Şi-am fost în gura morţii, chiar eu şi casa mea
Dar Tu Isuse sfânt, Tu Fiu de Dumnezeu
Ai fost acol prezent şi mi-ai dat mânaTa

Când fac o analiză si-n rând le iau pe toate
Şi văd momente grele care le-am depăşit
Sunt lucruri care omul sa facă nu le poate
Dar forţa Ta divină, mi-arată, m-ai iubit

Greşala cea mai cruntă a fost când am căzut
De toţi am ascultat în loc s-ascult de Tine
Iar prăbuşirea aceia amarnic m-a durut
Fără prezenţa Ta, nicicând nu mi-a fost bine

Şi n-am fost mulţumită, n-a fost cum am crezut
Naivitatea mea prea scump a fost plătită
Si-acuma mă gândesc oare cum am putut
Să cred că fară Tine pot să fiu fericită ?

Ce-aş fi primit din lume şi cine ce mi-a dat
Ce bucurii imense credeam c-o să găsesc ?
Mi-am irosi, toţi anii şi viaţa mi-am stricat
Acum cad în genunchi din suflet mă smeresc

Şi recunosc Isus că am fost o trădătoare
Am călcat legământul pe care l-am făcut
Pe mine ca şi om, trădarea mea mă doare
Dar Tu ce eşti preasfânt, oare cât Te-a durut ?

M-ai câştigat cu sânge viaţa n-ai pregetat-o
Te-au aşezat pe cruce să speli păcatul meu
Şi slava Ta preasfântă la Tatăl ai lăsat-o
În tot ce ai făcut, am văzut Harul Tău

Le plâng amarnic toate şi orişice aş face
Să pot recupera anii ce i-am pierdut
Inima-mi plânge-ntruna şi gura mea nu tace
Vreau să mă ierţi Isus, doresc atât de mult

Chiar eu ca om mă judec, aspru nu mi se pare
Unde mi-a fost gândirea, ce minte am avut?
Şi chiar şi omeneşte, detest nespus trădarea
Fapta-mi necugetată, prea tare Te-a durut

Dar chiar şi trădătorii mai au în ei iubire
Şi Duhul Sfânt nu-i lasă să fie liniştiţi
Le aminteste timpul trecut de fericire
Atuncea când de Domnul erau şi ei iubiţi

Detest toţi trădătorii de orişice natură
Şi fapte păcătoas, care le-am practicat
Şi pentru ce o Doamne întreabă a mea gură
Nimic în lumea asta nu ar fii meritat

Şi nimeni nu merită, chiar cei ce-ţi sunt părinţi
Şi nici pe aceia care îi naşti şi-ţi sunt copii
Denominaţii, secte, religii sau alţi sfinţi
Doar Tu eşti adevărul şi Tu Isuse ştii

Tu eşti întâi în toate, Tu eşti pe primul loc
În mâna Ta o Doamne, toate să le lăsăm
Să ne ferim să facem al diavolului joc
Chiar viaţa de ne-ai cere, noi Ţie să Ţi-o dăm

Pe acest pământ bolnav plin de păcate grele
Totul e imperfect, neclar şi trecător
O iartă-mi Tu Isuse, faptele mele rele
Şi dă-mi în gând ideea, sunt doar un călător

Tu m-ai lasat Isus cu mintea mea stricată
Să fac tot ce poftesc, pe toate sa le încerc
Ca s-nţeleg mai bine, singură niciodată
Prin catacombe negre eu nu pot ca să merg

Când m-a răpus necazul pe patul suferinţei
Ai fost chiar lângă mine, prezenţa Ta simţeam
Infricoşată, tristă de morbul necredinţei
Mai tare ca oricând pe Tine Te vedeam

Scârbită de păcate vedeam ticăloşia
Indiferenţa mea, uşor Te-am părăsit
Când am fost încercată am dat credincioşia
Am căutat alt drum, în lume am fugit

Sau te iubeam cu vorba şi eram ipocrită
Şi de la a Ta lege mereu mă abăteam
Mă amăgeam pe mine cât sunt de fericită
Ce-mi propuneam să fac, nimic nu reuşeam

Şi pe copiii mei credeam că îi iubesc
N-am fost exemplu bun de mamă în credinţă
Şi le-am dat libertate ca sa nu-i asupresc
Şi au trăit cu toţii, dupa a lor voinţă.

M-ai binecuvântat şi copilaşi mi-ai dat
Femeia ce e mamă poate fii fericită
Chiar de Te-am părăsit pe ei i-am învăţat
Ca viaţa lor să fie spre Tine aţintită

De Tine le vorbeam , era doar teorie
Căci bine ar fi fost în Casa Ta să meargă
Nicicând n-aş fii dorit să treacă şi să ştie
Prin câte am trecut, voiam ce-i bun s-aleagă

De aş avea putere să mă întorc la Tine
Eu aş fii pentru ei exemplul cel mai bun
Convinsă sunt, cu Tine ei vor ajunge bine
Daca în a lor viaţă pe primul loc Te pun

Imi plângeam neputiinta, haotica-mi trăire
Mintea ce se lupta s-ajungă rău sau bine
M-am săturat de toate aş fii vrut fericire
Dar asta o pot avea, cei ce Te au pe Tine.


va urma

Câmpia Turzii, 17 iunie 2011

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>