Cu jalba la Dumnezeu

Dumnezeu Atotputernic, Bun, Preasfânt și Minunat,
Vin la tine-n mod cucernic, cu-al meu duh îngrijorat,
Mă proştern, iubite Tată şi Te rog să îmi primești,
Jalba-n lacrime udată, cu milă să mă privești,

Căci am îndrăznit la Tine ca să vin, (a câta oară?)
Să Îți cer, (nu pentru mine!), pentru lumea de afară,
Să cobori din cer putere peste oameni, peste glie,
Dă Tu Doamne mângâiere peste-ntreaga Românie,

Revarsă înțelepciunea cea din Duhul Sfânt ieșită,
Căci ne-a înrobit noțiunea de națiune prozelită,
N-ar fi bai de-ar fi credința cea de mii de ani lăsată,
Dar ne-a subjugat știința într-o formă cam ciudată,

Un secularism prin care omul se crede un zeu,
Calcă totul în picioare, chiar pe Tine, Domnul meu,
Familia nu-i importantă, copiii sunt un obiect,
Fără mamă, fără tată, el și ea sunt un subiect,

Teorii de gen abundă, un el vrea să fie-o ea,
Fata nu mai poartă fundă, nici fustă, ci barbă vrea,
Ba că-i boală, că-i natura, totul este pervertit,
S-a-ntrecut deja măsura, Dumnezeu este hulit,

Țările ce-s progresiste şi se cred mai avansate,
Au la cârmă activiste ce vor sex și libertate,
Puritatea e-njosită, sodomiții-s popi, preoți,
Într-o lume ipocrită, normalii sunt toți netoți,

Statul ia în posesiune chiar și uterul femeii,
Copilașul care vine n-are drept, căci fariseii
Și-au pus hâda semnătură peste viața-i viitoare,
I-au pus plasture pe gură, nu îl lasă din strânsoare,

Mă proştern, iubite Tată şi Te rog să îmi primești,
Jalba-n lacrime udată, cu milă să mă privești,
Căci am îndrăznit la Tine ca să vin, (a câta oară?)
Să Îți cer, (nu pentru mine!), pentru lumea de afară,

Dă pricepere Părinte, generației viitoare,
Prin minuni, semne, cuvinte, să le spui despre salvare,
Să nu-şi lepede credința, să nu-şi vândă libertatea,
Să îmbrace umilința, să facă ce spune Cartea,

Căci himere-s o mulțime, amăgirile sunt mii,
Cheamă-i Doamne azi la Tine, Tată, fă-i ai Tăi copii,
Țara noastră, România, n-o lăsa sub jug drăcesc,
Redă-i autonomia, vreau popor duhovnicesc!

Să se-nchine Ție, Tată, să-şi cunoască limitarea,
Anii trec ca niciodată, se apropie depărtarea,
Chiar de țipă firea-ntruna, smulge-o Tu din rădăcină,
Pe frunți să ne pui cununa harului, a Ta Lumină!

Copilașii-i ocrotește, familia cu mamă, tată,
De cel rău Tu ne păzește, când greșim, Doamne ne iartă,
Vrem să nu pierdem cărarea ce ne duce-n veșnicie,
Fii Tu binecuvântarea peste-a noastră Românie!

Te rog ca să ai răbdare cu cei care-s subjugați,
Vindecă-le rana care-i ține de cel rău legați,
Fă-i să înțeleagă harul, ce e omul, ce ești Tu
Și în vremea cercetării, nimeni să nu spună "Nu!"

04/08/17, Barcelona -Lucica Boltasu