Crucea

A fost odată un creştin, om plin de pietate,
Dar se plângea de viaţa lui, spunea că nu mai poate,
Pe unde paşii îl duceau, găsea de cuviinţă,
Să spună că e crucea grea, că n-are biruinţă.

Şi nu era o zi de sus să nu îşi plângă traiul,
Uită de harul lui Isus, ce-i promisese raiul,
Se poticnea şi murmura şi n-avea bucurie,
Spunea acestea mai mereu, ca şi-alţii să le ştie.

Veni o zi când după rugi 'nălţate-n seri arzânde,
În vis, îi spuse Dumnezeu în câteva cuvinte:
"De crucea ta îţi pare grea, te du în locu-n care
Te voi trimite. Poţi s-o schimbi, căci nu e supărare!"

Şi bucuros, când se trezi, se duse cu grăbire,
Să caute locul minunat. Aruncă o privire,
Intră-n locaşul cel visat şi vede cruci mulţime,
De multe feluri şi pe-ales, de orişice mărime.

Se-apropie de una el, nici mare, dar nici mică,
Însă rămâne consternat atunci când o ridică,
E crucea prietenului său, o lasă şi se-apleacă
Să ia o alta, dar cu gând, desigur, ca să-i placă.

O luă pe cea mai mică dar, când se uită ce scrie,
Văzu al său nume gravat, frumos, pe o tăblie,
Privi în jur uimit apoi, când se-aplecă spre cruce
Se ruşină căci o putea uşor să o apuce.

Îngenunchie să ceară milă lui Dumnezeu Preasfântul,
Să-l ierte pentru răzvrătire! Şi preamărind Cuvântul,
Ţinându-şi crucea strâns la piept, cânta o melodie:
Slăvit să fie Domnul meu, acum şi-n veşnicie!

Morala: Prieten, nu cârti de ce-ţi stă pe cărare,
Poate când dai de greu, te plângi, îţi spui că-i crucea mare,
Dar nu uita, Isus Cristos a acceptat să moară,
Doar gându-acesta-ar trebui pe tine să te doară.

Povara crucii Lui a fost povara lumii-aceste,
S-a plâns Isus că-I este greu? Din sferele celeste,
El te priveşte iubitor, cu milă şi-ndurare,
Mai poţi să spui că-i crucea grea? E binecuvântare! 23/06/14, Barcelona