text Poezii crestine

Creștinul înțelept!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana S.
La un colț de stradă-ngustă
Trece-un biet bătrân creștin
Și mergând în gând el cântă
De mărețul har divin.

Tot înaintând pe cale
Zărește-un tânăr în depărtare
Ce se apropie agale
Simțindu-l plin de frământare.

Odată-apropiat întreabă
- Copilul meu, ce te frământă?
Dar el n-a vrut să înțeleagă
Și-a luat bietul creștin la trântă.

Și privindu-l jos, căzut
N-a avut nici pic de milă -
Dar bătrânul n-a făcut
Nici un gest, ci i-a fost milă.

- Copile drag, vreau să îți spun
Căci Isus prea mult te iubește
Eu Îl urmez, și-I mă supun
Căci numai El mă ocrotește.

- Ce iubire? Cine-I Isus?
De mine nimănui nu-i pasă -
N-am nici mamă și nici tată pe pământ sau în cer sus
Și n-am nici loc să-l numesc casă!

De când sunt mic am fost tot singur
Și am crescut fără părinți
În viață-a trebuit să-ndur
Batjocuri și multe suferinți.

Și cu-o voce blândă, caldă,
Bătrânul, să se-apropie îi spune
Căci vrea să-i spună și să vadă
Că Isus îi dă și un nou nume.

- Ascultă copilul meu,
Ce bietul bătrân îți spune
Tu să crezi în El mereu
Și doar în al Lui Sfânt Nume!

Tu nu ești singur, ai un Tată
Sus în cer, și te iubește
Dar vrea ca să fi fără pată
Și să-L urmezi, El mult dorește.

El nu te dezamăgește
Și nici singur nu te lasă
În suferinți cu tin' pășește
Și vrea să intre-n a ta casă.

Tu deschide-i numai ușa
Și lasă-L să preia controlul
El poate rupe chiar cătușa
Și-ți schimbă chiar și viitorul.

Astăzi încă te mai cheamă
Și așteaptă să-L primești -
De nu vrei să-L bagi în seamă
S-ar putea să te căiești.

Căci doar cei ce cred Cuvântul
Pot ajunge în cer sus
O să treacă și pământul
Și ne-așteaptă-n cer Isus!

Ca să vezi cât te-a iubit
El Și-a dat Singurul Fiu
Ce pe-o cruce a murit
Dar a-nviat și este Viu!

El s-a jerfit pe-acea grea cruce
Ca să ne spele de păcate
Și-a vrut ca să aduce pace
Și să ne scape de la moarte.

Și eu, și tu, și-ntreaga lume
Trebuia să plătim prețul,
Dar Acest Fiu cu un Sfânt Nume
A luat El Însuși tot disprețul.

A stat pe cruce răstignit
Văzând ocara celor răi;
Te-a iubit și m-a iubit
Și ne-a numit copiii Săi.

O, dar de ce nu înțelegi
Dragostea-I fără măsură?
Cât timp mai stai, cât timp mai negi,
Tot ce scrie în Scriptură?

Haide, vino și te roagă
Lui Isus, căci te ascultă
Spune-i Lui tot ce te leagă
De-acest pământ, ce te frământă.

Și s-a prăbușit băiatul
Cu-ntreaga ființă la pământ
Și-a mărturisit păcatul
Domnului Sublim și Sfânt.

A cerut atunci iertare
Pentru-a lui fapte din trecut
Și viața lui a prins culoare
Și-un om nou El l-a făcut.

Acum are-o nouă viață
Împreună cu Hristos
Căci e cu el și-i dă povață
Să spună-oricărui păcătos

Căci Domnul i-a dat mântuire
Și viața i-a schimbat
Și vrea ca-ntreaga omenire
Șă știe că e transformat.

Acum, tânărul privește
Cei doi ochi pierduți în zare-
Se-apropie și mulțumește
Că l-a luat de pe-a sa cale.

Și-acum are-o nouă țintă
Și știe încotro se-ndreaptă
Căci s-a predat cu-a lui ființă
Și vrea o inimă-nțeleaptă.

Cu sfială se îndreaptă
Spre acel bătrân creștin
Spre cel cu inima-nțeleaptă
Ce i-a transmis mesaj divin.

Și tânărul rupe tăcerea -
- O, iartă-mi a mea stângăcie
M-am supărat, mi-am pierdut firea -
M-ai vrut salvat pentru vecie!

- De ce așa multă iubire
Pentr-un om ce a fost rău
C-un credincios cu dăruire
Ce l-a salvat prin graiul său?

- Am vrut să împlinesc Cuvântul
S-aduc la Domnul înc-un suflet -
De-aș străbate tot pământul
Nu m-aș opri din al meu umblet.

Căci Domnul mi-a dat picioare
Și vreau să meargă pentru EL
Să vestesc la-ntregi popoare
Cât de minunat e El!

Domnu-a dat azi biruință
Căci te-ai întors din drumul tău
Și ți-a dat chiar și credință
Să poți să stai la pieptul Său.

- De-ai ști tu azi copile drag
Că cerul e în sărbătoare!
De mult El te-aștepta în prag
Căci voia să-ți dea salvare.

Astăzi ești un om salvat
Și ai hainele curate
C-ai fost iertat de-orice păcat
Și nu le mai vrei pătate.

Drag copile, să-ți păstrezi mereu credința
În Domnul nostru Scump Isus
Căci doar El dă biruința
Și ne-așteaptă în cer sus!

Astăzi ai un drum în față
Și-aș vrea să mergi mereu cu El
Căci îți va da chiar și povață
Să-L urmezi cu mai mult zel!

- Du-te și vestește-n lume
Cuvântul Lui cel Minunat
Și spune că Acest Sfânt Nume
Este Fiu de Împărat!


Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>