Creştinii azi

Suntem atat de ingrijorati de firea pamanteasca,
ca zi si noapte ne trudim, nimic sa nu-i lipseasca.
Ne framantam si ne gandim la lucruri pieritoare,
ca asa de lesne ne racim de sfanta adunare !

Doar simplul fapt ca nu am chef - eu pot sa stau acasa
sau am o alta treaba-n targ si zic banal: "Azi, lasa!"
sau: "de ce nu, imi termin lucrul in propria-mi gospodarie?"
Şi las a Domnului zi sfanta, si fac din ea o murdarie.

Intotdeauna pentru Domnul, n-avem nici chef,dar si nici timp,
suntem preocupati de gura... de cate roade avem in camp,
placerile ne-ncanta toate, de la o plaja-n Eforie,
iar apoi o saptamana, suntem cuprinsi de euforie !

Dar in al Domnului Sfant Templu monotonia se asterne,
iar de-am putea aduce-n geanta pe langa telefon si perne,
ar fi OK, ca transformam programul cum ne place noua,
venim la zece jumatate, de ce sa fim aici la noua?!!

Ingrijorati stam in biserici, cu ochii-n ceasul din perete,
iesim afara sub pretextul c-au transpirat a noastre plete,
si stam pe garduri la o barfa, uitand sa venim inapoi,
ca ce!?... doar rugaciunea, nu poate sa-nceapa fara noi?

A noastra fire paminteasca, nu ne luptam s-o nimicim,
ca asa de mult ne place lumea, cu toata inima-o iubim.
Nu renuntam la ganduri rele nici chiar in sfanta adunare,
ca de un frate-ntinde mana, noi stam cu-a noastre-buzunare!

Indiferenta si mandria sunt armele placute noua,
cu ele toti pornim la lupta, si toti "ne facem ca ne ploua",
iubirea, stima, si respectul demult nu se mai pomenesc,
iertarea, mila si curajul ai nostri frati nu mai iubesc.

Sunt vremuri cand al nostru Tata asteapta turma intregita,
dar inima si mintea noastra sta tot asa de impietrita,
In loc sa ne-adunam cu toti la glasul marelui Pastor,
ne-mprastiem care-incotro, cu pas grabit, nepasator.

De ce-i asa nu pot pricepe, si chiar ramin pe ganduri dusa...
nu-i nimeni care sa ridice mahrama diavolului pusa?
Hipnotizati suntem cu toti, in transa parca ne miscam
si nu vedem ca prada hada suntem in stare s-o muscam.

Ce-ar trebui iubite frate, sa vina peste noi acum,
sa schimbe-a noastre inimi rele si sa ne-ntoarca iar din drum?
Venit-a Domnul cu iubire si tot n-am ascultat de El,
sa vina oare cu asprime, ne vom schimba macar niţel?

Ingrijorati de firea carnii, eu zic sa nu mai fim deloc,
nu vom putea din doua paie sa construim o vila, un bloc...
dar din acele nestemat primite de la Dumnezeu,
vor dainui a noastre case si-acum, si-n veci de veci, mereu.