Creștini, voi, fii ai casei...

Creştini, voi, fii ai casei plecaţi în rătăcire,
E vremea să vă-ntoarceţi din nou la calea dreaptă!
Căci e atât de-aproape a lui Isus venire
Când va începe-n lume Suprema Judecată.

Atunci fiorul groazei vă va cuprinde fiinţa
Văzându-vă la moarte trimişi pentru vecie,
Doar fiindcă astăzi încă, glumind cu pocăinţa,
Nu vreţi să fiţi în lume o bună mărturie.

Nu vă minţiţi voi singuri visând desăvârşirea,
Evlavia de formă e o înşelăciune.
Nu dobândiţi prin fapte vreodată mântuirea...
Fără Isus, e totul doar o deşertăciune.

Nu puneţi preţ pe slava podoabei de afară
Care izbeşte ochiul întunecat al firii;
Vegheaţi întotdeauna în voi să nu răsară
Lăstari ce vă-ndepartă de calea mântuirii.

Să puneţi preţ pe omul ascuns cu dibăcie
În inimile voastre de Mâna creatoare
Ce l-a-mbrăcat cu haina ţesută-n curăţie
Din Flacăra Iubirii pe veci nepieritoare.

Acolo guvernează deplin fără-ngrădire
Un Duh ce radiază în jurul Lui blândețe
Și-aceea bunătate născută din Iubire,
Ce dă fiinţei voastre dorita frumuseţe.

Aceasta să vă fie podoaba sclipitoare,
Pe care ochiul firii nicicând n-o-ntrezăreşte...
Nu poate fi-nţeleasă suprema ei valoare
Decât de cel ce-n taină, smerit se pocăieşte.