text Poezii crestine

Credinţa minţii ori crezul fariseic

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Victor Bragagiu
Credinţa din învăţătură
Azi domnitoare-i pe pământ
Trăindă-n cuvântări din gură,
Dar fără Duhul din Cuvânt.

Obraznicile simţăminte
Încearcă a le da ca stări
Înzorzonate în cuvinte,
Împodobite cu cântări.

Mărunte forfotiri de sânge,
Fior de macră tresăltat,
Ea-i încântată de religii
Unde Credinţa-a decedat.

În vampirism de-entuziasme
Scăpate din euforii,
Susţinătoare de fantasme
Pe care le predă ca vii.

E mincinoasă chiar cu sine
Îmbobolind pe cei din jur,
Mască-mbrăcată în lumine
Peste deşertul ei obscur.

Flămândă parcă de citanii
Când legile se înmulţesc,
Clocotitoare spre Pisanii
Şi rece înspre omenesc.

Credinţa numai o învaţă
Tot studiind stăruitor,
Detestă pe acei din Viaţă
Cu aer batjocoritor.

O pocitură sufletească
Cu-o lăcomie de nescris
Poate-n hâtrie doar să crească
Tot folosind „aşa e scris!”

N-are-un crâmpei de omenie
În mizerabilul ei rol
Nesuportând Credinţa vie -
Nenţelegând-o cu-al său gol.

Adoră locul cel de frunte
Pe scenă ori în primul rând
Iubind schimbările mărunte
Însă prefacerea urând.

O slăbiciune are mare:
Peste-o mulţime de inculţi
Ca să se roage cu glas tare
Să o audă cât mai mulţi.

Visându-se că e aleasă -
Pigmeu creând pe Creator
Împodobindu-se mireasă
Cu-apucături de negustor.

Fricoasă de-orice judecată
Spasmotic lumea judecând,
Forfotitoare într-o gloată,
În faţa Omului muţind.

Dară pustie ca nimică –
Nici prospeţime şi nici nou,
Oricare pas îi este-n frică,
Orice cuvânt i-i doar ecou.

Neputincioasă ca o boală
Veşnic în vaiete şi plâns
Cu-o minte ce tot umblă-n şcoală,
Un suflet pustiit şi stins.

Această oribilitate
Fără ruşine şi obraz
Scuipă în orice libertate,
Râde de-aude de-un necaz.

Ea nu-i născută - e scornită
Doar în otravă şi venin
Şi în palavre-mbogăţită
De robii hâtrului stăpân.

Aceste suflete distruse
Ce doar în minte cred perfid
Cum Te omoară iar, Isuse!
Cum, Doamne, iarăşi Te ucid!

Uite-o! Cu palme ridicate
Se uită galeşă în sus
Fără de Dragoste de frate,
Ucigătoarea lui Isus!!!

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>