text Poezii crestine

Copilul Tău

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Lupsea

Cu duhu-mi copleşit de bucurie
La Tine vin Mântuitor iubit,
Trezeşte-n mine-un dor de veşnicie
Să uit pământu-acesta oropsit.

Eu străbăte-am cărările deşarte
Rătăcitor prin marele pustiu,
Cautând mereu urme ce-au fost trasate
Dar în zadar căci vântul sufla greu!

Mă biciuea atunci un vânt ferbinte
Şi soarele-mi brăzdease tinereţea
Dar am strigat Te rog du-mă la munte
Tu mi-ai văzut atunci Doamne dorinţa

Fă iar să fiu un tânăr în credinţă
În dragostea dintâi să fiu din nou
Să scap de vânt şi orice neputinţă
Să pot ieşi o Doamne din pustiu!

Să aflu drumul spre limanul sfânt
Unde drumeţii se grăbesc la apă
Să mă adap şi-apoi voios să-Ţi cânt
Căci viaţa mea înTine dă să-nceapă...

Am fost bătut de soare cu nuiele
Ce mi-a brăzdat fiinţa mea de lut
Parcă din mine, rupea bucăţele,
Lăsându-mă trântit pân la pământ!

Iar tălpile-au fost arse de căldura
Nisipului înferbântat şi crud!
Toate-acestea mi-a schimbat structura
Înţelegând că sunt numai pământ!

Când lutul meu se mistuia la soare
În seceta pustiului deşert,
Tu mi-ai trimis în duhul meu răcoare
Şi-am înţeles ce mult mai preţuit,

În focul dragostei pornit în mine
Tu ai venit iubite Salvator,
Şi mi-ai şoptit cu voce-a Ta-n suspine
Vino şi am să-ţi fiu ocrotitor!

Mai prins de mână ca pe un copil
Mi-ai arătat drumul spre nemurire
M-am proşternut naintea Ta umil
Să-ţi mulţumesc pentru a Ta iubire!

Dar buzele-mi păreau atunci uscate
Şi nu pute-am să mă desmeticesc,
Cuvinte nu găseam nici într-o carte
Să Îţi pot spune, că Îţi mulţumesc

Căci Tu mi-ai răcorit fiinţa-mi toată
Cu al Tău glas duios de Dumnezeu
De-aceea vin cu inima-mi predată
Doresc pe veci să fiu copilul Tău.


15.06.2010gl

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>