text Poezii crestine

Copilul meu, te am în gând....

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Copilul meu, te am în gând... .


Cu gânduri bune pentru tine
Mă rog în odăița mea
Să stai, să chibzuiești mai bine
Povestea, ce-ți voi relata...

Copilul meu iubit și drag
Eu, o comoară am găsit
Te aștept să treci al casei prag
Să-ți spun, pe cine am întâlnit!

În încercarea ce-am trecut
M-am întâlnit cu Dumnezeu.
M-am frământat și am plâns mult,
Simțeam că mi-e așa de greu...

Simțeam că mi-e așa rușine
Câte păcate am făcut
El se uita țintă la mine
Căci știa totul, mai demult...

Totul i-am spus ce mă durea
Necazuri, ce m-au copleșit
I-am spus de deznădejdea mea
Ca unui Tată, i-am vorbit.

Cu chipul Lui blând și frumos
Direct în față m-a privit
Și am simțit că-i dureros
Să-I spun, cât am păcătuit.

Fapte, care m-au înjosit
Pe toate, le-am recunoscut
Și rele, câte am săvârșit
N-a mai contat, ce-aș fi pățit

Păcatul mi-am mărturisit
Și lucruri tainice I-am spus,
Am plâns amar și m-am smerit
M-a ascultat și nu s-a dus,

Voiam să mă eliberez,
Conștiința s-o am împăcată
Iubirea Lui, să n-o trădez
Să nu-L mai supăr, niciodată

Înțelepciune am primit
Și pacea, pe care o visam
Cu Domnul meu m-am întâlnit
S-a împlinit ce îmi doream

Prin Duhul Sfânt am înțeles
Ce mare har, Domnul mi-a dat
El, chiar pe mine m-a ales,
Mult în cuptor, nu m-a lăsat

De astăzi, eu, Îl voi sluji
Căci inima i-am dăruit
Și cât de acum voi mai trăi
Nu voi uita, că m-a primit

El, a venit, când l-am chemat
Când totul îmi părea sfârșit
Cu mine a stat, m-a mângâiat
Și viața Lui mi-a dăruit.

Și pentru tine a murit
Ca și tu, să poți să trăiești,
Sângele Lui sfânt l-a jertfit
Și tu copile, să-L slujești!

Căci numai lângă El vei fii
De tot ce e rău, protejat,
Cu El, moartea vei birui
Prin El, vei fii și tu, salvat!

Copile drag, să ne rugăm
În veci pe Domnul să-L slujim
Și nicicând, să nu renunțăm
Cuvântul Lui, să-L împlinim

Căci nu vreau să ne despărțim
La ceruri, să fim împreună
Și aici, și sus, ca să trăim
Iar Domnul, să ne dea cunună

Căci te iubesc atât de mult
Și nu vreau să ne despărțim,
Tu, ești mereu în al meu gând
La ceruri, cu Isus să fim!

Amin

Câmpia Turzii, 10 ianuarie 2014

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>