Copacul

Noi suntem fraţi şi-avem acelaş Tată
Creaţi suntem de-acelaş Dumnezeu,
Dar ne desparte viaţa ce-i trasată
Pe-acest pământ ce o trăim din greu.

Adesea strig şi eu la Cel din cerurii,
Când apa îmi lipseşte dintre vene !
Când frunza se-ofileşte văd prin vremuri
Cum Dumnezeu vorbeşte iar prin semne.

Dar totuşi pentru că primit-am viaţă
La glasul Celui veşnic Creator.
Nu uit eu zi de zi să-i dau bineaţă.
Şi crengile-mi aplec umilitor!

Dar tu o frate cel creat din tină
Tu cum priveşti la sfânta Lui lucrare?
Ridici tu glasul tău înspre lumină
Să-I dai acelui veşnic închinare?

Eu sunt gelos pe fiinţa-ţi minunată
C-ai fost creat cu-a Lui asemănare
Ai şansă să trăieşti în lumea-naltă
De te păstrezi curat şi-n ascultare,

Te-a înzestrat Stăpânul cu o gură
Să poţi să Îl slăveşti neîncetat!
Fiinţa Ta e după-a Lui făptură
A Regelui divin şi minunat.

Ai grijă de comoara-ţi minunată
Ce ai primit-o de la Creator
Să nu laşi pe cel rău să te despartă
De locul sfânt şi-al cerului ogor.

Întoarce-te cu glas de rugăciune
Ridică-ţi vocea înspre Dumnezeu!
Şi preamăreşte-L pe Acel ce vine,
Ca să Te ia odată-n harul Său.