text Poezii crestine

Colindul dragostei de sus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Colindul dragostei de sus

Aș vrea să pot spune-n cuvinte,
Tot ce gândesc, ce am în minte,
Să mulțumesc pentru lucrare
Și pentru-ntreaga implicare,
Fraților mei, surorilor,
Dar și conducătorilor
Ce zilnic stau pe baricade...
Slujirea lor dă zilnic roade,
Ne cercetăm și noi mai mult,
Vrem să-mplinim Cuvântul Sfânt,
Dorim să luminăm mai tare,
Să fim exemple, să fim sare,
În lume-aceasta cât vom sta,
Să răspândim dragostea Sa,
Iubirea Domnului Cristos,
Ce a venit aicea jos,
Să mânuiască ce-i pierdut...
Isus e singurul avut
Și mă râvnesc să fiu ca El,
Ca Domnul meu Emanuel,
Să fiu umil în drumul meu,
S-ascult de bunul Dumnezeu,
Să nu uit de-ndurarea Sa...
Frați și surori, aș vrea să spun
Că vreau în inimă s-adun,
Doar laudă și mulțumire,
Nu e mai mare fericire,
Decât aceea-n care ești,
Când voia Domnului-mplineşti.
Suntem conlucrători cu-Acel,
Ce-a fost jertfit ca și un miel,
Spre-a împlini mărețul plan...
Să ne-ndreptăm spre Canaan,
Spre țara sfântă... Frații mei,
Să nu aveți alți dumnezei!
Lucrarea celui rău ar vrea,
Să sfâşie Biserica,
Sunt lupi ce intră-n Adunare
Și fac prăpăd printre mioare,
Par niște miei, blânzi și curați,
Dar fiți atenți surori și frați,
La evanghelia lor de-i bună,
Dacă e nouă sau străbună,
Dacă răstălmăcesc Cuvântul,
Să vă îndepărtați ca vântul,
Nu acceptați învățătura,
Decât acea ce-o dă Scriptura!
Cel rău așteaptă o spărtură,
Nu doarme și e plin de ură,
Vegheați, vegheați, nu adormiți,
Candelele le pregătiți,
Nu stingeți dragostea de frați!
E mai ferice ca să dați,
Decât ca să primiți, să știți,
Veți fi cu mult mai fericiți,
Dacă veți mângâia obrazul,
Peste care-a trecut necazul,
De veți hrăni pe cei flămânzi,
Îmbărbăta pe muribunzi...
Vorbiți-le de cer, de Har,
De jertfa Sfântă, de Calvar,
De dragostea lui Dumnezeu
Ce a trimis din cerul Său,
Pe unicul Său Fiu, Isus,
Ce mântuirea ne-a adus,
Un dar nemeritat dar care,
Prin crez ne dă eliberare...
Iubiții mei, prieteni, frați,
Cuvântul Sfânt nu lepădați,
Mult a trecut, puțin mai este,
Ce spune Biblia, nu-i poveste!
E Adevărul, nu uitați,
De veşnicie v-apropiați,
Unde veți merge, oare știți?
Prieteni dragi, nu v-amăgiți!
Nu vom putea ajunge sus,
La Dumnezeu fără Isus!
El este Calea! Acceptați
A Sa jertfire, lepădați
Orice tradiție, obicei,
Fiți sfinți dar, nu fiți farisei!
Nu e mai mare fericire,
Decât aceasta: din iubire,
Al nostru Tată S-a-ndurat
Și viață veșnică ne-a dat,
Doar prin credință și prin Har.
Nu fă jertfirea în zadar,
Tu cel ce știi, dar nu-mplineşti!
Vreau dragul meu să te gândești
De merită să pierzi cununa,
Viața pe Terra-i numai una,
Dar dacă Îl primești pe El,
Domnul Isus, Emanuel,
O veșnicie vei primi
Și moartea tu vei birui,
Căci ce-a promis a făptuit!
Ești păcătos dar ești iubit,
Nu fapta ta iubește Domnul,
Ci sufletul ce-l are omul,
Mai ai o șansă, n-o rata,
Căci El te-a binecuvânta!
Fiți binecuvântați cu toți,
Părinți, copii, bunici, nepoți,
Isus e Domnul meu iubit,
Ce de păcat m-a izbăvit!
Nu vrei și tu să fii iertat?
Nu vrei să fii eliberat?
Nu amâna chemarea... Știu,
Că maine-i poate prea târziu...

26/12/15, Barcelona-Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>