Cînd traiul tău î-ţi dă amărăciune

Cînd traiul tău î-ţi dă amărăciune

Cînd traiul tău, î-ţi dă amărăciune,
Şi lupta ta, n-aduce propăşire,
Cînd nu mai ai, un duh de rugăciune,
Şi-n suflet, ai mereu nemulţumire,

Cînd eşti robit, adesea de dorinţa,
De-ai îndrepta pe alţii... nu e bine!
Fiindcă întotdeauna, pocăinţa,
Începe nu cu alţii, ci cu tine!

Nu-i poţi schimba pe semeni, niciodată,
Privindu-i arogant şi cu trufie,
Dacă viaţa ta, nu e schimbată,
Şi tu nu eşti, o bună mărturie.

Căci dacă tu te vezi, mai bun vreodată,
Decît acei, ce zilnic te-noconjoară,
Tu rătăceşti în noaptea-ntunecată,
Şi-ţi laşi conştiinţa, suferind să moară.

Căci ceea ce ne dă, nouă valoare,
Şi ceea ce, cu-adevărat ne creşte,
E Dragostea cea plină de-ndurare,
Ce rabdă, iartă şi se umileşte.

Oricine-ai fi, şi-oricît de sfînt te-ai crede,
Tu ai nevoie-n viaţă, de lumina,
În faţa căreia, sărmanul om î-şi vede,
Tot adevărul vieţii, toată vina.

În raza ei, vezi clar cine slujeşte,
Smerit şi credincios, în teamă sfîntă,
Findcă Dumnezeu, din cer priveşte,
Spre-un duh zdrobit şi-o inimă înfrîntă.

Spre cel ce iartă, plin de bunătate,
Uitînd trecutul, pentru totdeauna,
Pe cel ce luptă doar, pentru dreptate,
Urînd făţărnicia şi minciuna.


Amin...


Ilie Belciu, Martie 2004