text Poezii crestine

Cercetează-mă, Isuse!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Elena Movileanu
Îmi ești lumină în miez de noapte, când totul este în adormire.
Atunci mă-mbraci c-un duh de pace și-mi dai gânduri de trezire.
Și cu blândețea unui tată, mă îndemni cu bunătate
Să fiu sfântă în orice vreme, lepădând orice păcate.

Cercetează-mă, Isuse, și dă-mi un duh de pocăință
Până nu e prea târziu și să pier de neputință,
Căci mi-e sufletul căzut și n-am puteri să mă ridic,
Dar nădăjduiesc în Tine că Tu mă crești precum un spic.

Iar de se-ntâmplă în ceasul nopții ca din somn să mă trezesc
Tu mă chemi la rugăciune pentru ai mei să mijlocesc.
Și recunosc c-adesea, Doamne, ațipesc și-adorm în rugă
Când ar trebui să lupt și să pun iadul întreg pe fugă.

Iartă-mi, Doamne, neputința, slăbiciunea, nepăsarea,
Chiar și starea de-amorțire, ce-mi împiedică închinarea.
O, de câte ori, prin Duhul, m-ai chemat să mijlocesc! ...
Dar eu ca un rob netrebnic m-am culcat să m-odihnesc.

Mă uimesc adesea, Doamne, de îndelunga Ta răbdare.
Până când vei tolera această formă de închinare?
Căci nu merit să am parte de atâta bunătate
Și cu Sângele Tău sfânt să-mi speli mulțimea de păcate.

(16 ianuarie 2023)

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>