text Poezii crestine

Cercetare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu

Prea mult se pare că alergăm
Spre lumea asta blestemată
Și tot mai mult ne îndreptăm
Spre iadul care ne așteaptă.

Gândim mereu că este timp
De pocăit și Dumnezeu
Și mergem în al lumii ritm,
Ca să te pierzi nu este greu.

Pornim încă de dimineață,
Grăbiți fără o rugăciune
Și uite, lumea ne înhață
Iar noi sperăm într-o minune.

Ne pierdem zilnic printre treburi
C-avem nevoi și griji prea multe
Chiar timpul s-a scurtat, se pare,
Nimic nu vrea să ne asculte.

Suntem prinși într-o alergare
Ce pare fără de sfârșit,
Nu avem timp de închinare
Ce să mai zic de pocăit...

Am strâns averi, ca fiecare,
Unii mai mult sau mai puțin,
Dar inima în noi cam moare
Că prea mult parcă rătăcim.

Avem de toate, n-avem lipsuri
Căci frigiderul e încărcat
Și mesele sunt copioase,
Avem chiar mult de aruncat.

Bunicii aveau lăzi de zestre
Cu o cămașă și un cojoc
Noi avem dresinguri ce-s pline
Și am mai cumpăra, că-i loc.

Avem bolizi de lux la scară,
Pe jos nu mergem nici doi pași
Că obosim și o să ne doară
Tot corpul, cât suntem de grași.

Avem și rate fără număr,
Cu credite mai mari sau mici,
Muncim pe brânci o săptămână
Și suntem veșnic obosiți.

Avem speranță de mai bine,
Spre lux și avere ne îndreptăm,
Nu ne gândim că noaptea vine
Și timpul o să-l regretăm.

Cu sănătatea nu stăm bine,
Ne-am îngropat în datorii
Cu fel de fel de tratamente
Și fel de fel de terapii.

Avem de toate, n-avem minte
Căci trăim azi fără de mâine,
Nu avem timp, nu e al nostru
Ce ar fi să ne trezim, române?

Nu știu de tu te-ai regăsit
În vreun cuvânt din ce am scris,
Dar eu m-am judecat pe mine
Și vreau să sper că m-am trezit.

Sunt foarte binecuvântată
Și eu nu merit mai nimic,
De aceea scriu un vers îndată
Și încerc să spun cam tot ce simt.

Nu vreau ca să jignesc pe nimeni
Căci timpul nostru este scurt,
Eu știu că azi nu-mi aparține
De mâine nu mai spun nimic.

Îmi cer iertare dacă-s aspră
În vorba mea de multe ori,
Dar lumea asta este vastă
Și este plină de noroi.

Îmi pare rău dacă în versuri
Poate am greșit în ce am scris,
Dar vreau să nu alerg zadarnic
Vreau veșnic eu în paradis.

Și nu vreu să fiu egoistă,
Eu veșnicia o doresc
Cu tine, soră sau tu, frate
Și sper în cer să te întâlnesc. .

Îmi cer iertare încă o dată
Dacă mesajul e greșit,
Dar inima mi-am pus pe tavă
Și am scris tot ce am gândit.

Vă mulțumesc pentru răbdare,
Vă mulțumesc că ați citit
Și hai să stăm în rugăciune
Că este timp de pocăit.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>