text Poezii crestine

Cel plin de dragoste și har

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Cel prin de dragoste și har


Și astăzi Domnul ne vorbește
Dacă noi vrem să-L auzim
Cuvinte sfinte, El rostește
Pe calea Lui, ca să pornim

Ne cheamă cu a Sa iubire
Și ar vrea să nu-L nesocotim
Ne îndeamnă înspre fericire
Urechi să avem, să-L auzim

Ne îndeamnă să ne îndepărtăm
De tot ce-i rău și păcătos
Spre ceruri, ca să Îl urmăm
Parte s-avem, de ce-i frumos

El ne vrea bine, ne iartă
Să ne deschidem cu iubire
Și calea cea adevărată
Ne așteaptă, înspre fericire

Să ascultăm al Său Cuvânt
Că avem numai de câștigat
Ce spune El, nu-i vorbă-n vânt
El viața și-a sacrificat

E plin de dragoste și har
Și vrea în veci cu El să fim
Ne-a dat al vieții sacru dar
Noi în credință să trăim

Nu în zadar pe cruce a stat
Iubirea, este jertfa Sa
Să fim ai Lui, totul ne-a dat
Slăvită-I fie, gloria!

El Fiul cel sfânt, fără pată
Jertfă s-a dat, ca să trăim
Și pentru asta niciodată
Să nu-L uităm, să Îl cinstim.

Amin

Câmpia Turzii, 5 ianuarie 2023

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>