Cea mai mare poruncă

Știți? Venit-a cărturarul să-L întrebe pe Isus:
„Care este chiar întâia din poruncile de sus?”
„Cea dintâi”, îi spuse Domnul, „e aceasta: Ascultați!
E un singur Domn și-n toate doar pe El să îl urmați!

Să iubește pe Domnul slavei, Dumnezeul cel preasfânt
Cu tot sufletul din tine și cu inima arzând,
Cu tot cugetul tău, iată, și puterea ce o ai –
Asta-i cea dintâi poruncă ce-a lăsat-o Adonai.

Iar a doua-i următoarea: Să-ți iubești aproapele!
Ca poruncile acestea, nu există altele.”
Cărturarul I-a zis: „Bine! Bine-Nvățătorule!
A-L iubi pe Domnul este mai presus ca jertfele.

Toate arderile noastre ce de tot se mistuie,
Ce folos ne pot aduce când urâm aproapele?
Adevăr ai zis că Domnul e un singur Dumnezeu,
Nu există niciun altul, El a fost și-a fi mereu.”

A privit Isus cu milă spre-ndrăznețul cărturar
Și-a dorit ca teoria să nu-i fie în zadar.
„Tu nu ești departe, frate, de Împărăția Mea.
Dacă știi acestea, fă-le și răsplată vei avea!”

Se îndreaptă astăzi Domnul, către noi, biserica:
„Știți poruncile divine... însă faceți voia Mea?
Dați, voi, Domnului în toate cu cinstire primul loc
Sau vi-e inima-mpărțită? Sau nu-L mai iubiți deloc?

O, popor! Popor cu care încheiat-am legământ,
Mai aveți în sus privirea sau i-atrasă spre pământ?
Inima vă e predată chiar cu totul Domnului
Sau e 90% (nouăzeci la sută), dând un loc dușmanului?

Sunteți azi așa de-aproape și-Mi cunoașteți legile!
Nu vă înșelați cu lucruri ce atrag privirile.
Inima neîmpărțită o dorește Dumnezeu,
Căci și El jertfit-a totul, credincios a fost mereu.

Cugetul, sau mintea voastră, e un câmp de luptă grea.
Dar cu Mine, biruință și la gânduri veți avea.
Trupul vostru e un templu pentru Duhul Sfânt promis,
Sufletul și duhul vostru au un loc în Paradis.

Te iubesc, popor al jertfei! Vreau cu Mine să rămâi,
Însă altfel nu se poate... Dă-mi, deci, locul cel dintâi!
Te ajut, îți dau putere și te port în carul Meu!
Hotărârea-ți aparține! Te așteaptă Dumnezeu!”