Ce nimica este-o viaţă!

Cât de subţire este-o aţă,
Şi ce nimica este-o viaţă!
Acum atât de-mbelşugată
Şi mâine e-o nimica toată;
Azi, o simţi din plin, trăieşti
Iar mâine, nu ştii dacă mai eşti;
Astăzi, eşti tare, cu putere
Mâine, eşti plin doar de durere;
Astăzi, le ştii pe toate cele
Iar mâine eşti cu capu-n stele.
Tot ceea ce ai cunoscut
Rămas-au toate în trecut;
Tot ce din greu ai învăţat
E parcă, nici n-ar fi existat!
Ai câte-o mică răbufnire,
Eşti în prezent şi ai simţire,
De multe îţi aduci aminte
Şi-apoi, îţi zboară tot din minte;
Şi pentru toţi cei ce te văd
Eşti, o creatură, un mister,
Enigmă de nedezlegat,
Creată-n mod miracolant;
Atâtea fire-ntreţesute
De nimenea nemaivăzute,
Dar înţelese şi ştiute
Şi foarte bine cunoscute,
De Cel ce-n tine El le puse
Şi după voia Lui, aduse,
Un strop de viaţă, fericire
Înţelepciune şi gândire
Şi zile scrise-n Cartea Vieţii
Şi flori în zorii dimineţii;
Şi cunoştinţă El ţi-a dat
Despre ce-i fals şi-adevărat
Viaţa, darul cel mai minunat
Care vreo dată-a existat!
Dar preţios, Ceresc, Divin
Laudă Domnului în veci! Amin!

23.01.2013 Firenze