text Poezii crestine

Ce folos

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Pe cărări de timp, se ştie, alergăm grăbiţi mereu,
Unii însoţiţi de Domnul, alţii fără Dumnezeu.
Grijuri multe, frământare, lumânări în cuib de cuc,
Gârboviţi, albiţi de vreme, simţim anii cum se duc.

Ce folos de-ntemeierea unui loc unde să stai,
Dacă traiul fad te face nu un jar, ci un vătrai?
'Geaba scormoneşti cenuşa unei flăcări ce s-a stins,
Una e să fii unealtă şi-alta să fii foc aprins!

Ce folos să ai în viaţă ce-ţi doreşti, să ai de toate,
Bucurii, averi cu carul, chiar şi scumpa sănătate,
Dacă nu cunoşti pe-Acela care-a-ntemeiat pămâtul
Şi iubirea Lui Agape, ce ne-a dat în dar, Cuvântul?

Ce folos să ai prieteni doar când ai hambare pline?
Doar atunci când pierzi averea, vei vedea cine-i cu tine.
Prietenul, în suferinţă, te va însoţi mereu,
Dragostea neprefăcută-i darul sfânt din Dumnezeu.

Pe cărări de timp, se ştie, semeni boabe sute, zeci,
Multe cad pe stânci, prin mlaştini, sau pe-ogoare pe-unde treci,
Măcar unul să se prindă, să-ncolţească, să dea roadă,
Pe Isus Cristos, în tine, lumea-ntreagă să Îl vadă.

Nu putem forţa pe nimeni să-L primească pe Cristos,
Dar avem o datorie, cât trăim aicea jos,
Să vorbim despre jertfire, de iubire şi de har,
De Golgota ce aşteaptă să dea mântuirea-n dar.

Ce folos să spui că Domnul ţi-a dat daruri, dacă tu,
Când e vorba de slujire, mărturia-ţi spune, nu?
Lasă din confort deoparte, te implică, eşti creştin!
Doar aşa putea-vom spune-n vorbă, faptă: "Da şi-Amin!"

De folos este prieten, să lucrăm în orice vreme,
În curând veni-va Domnul şi pe nume-o să ne cheme,
Dacă slaba ta lucrare te-osândeşte, nu mai sta,
Roagă-te, căci Tatăl Însuşi te va binecuvâta!

30/10/13, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>