Ce ai mai scump pe lume?

Hai, fă o socoteală... Ce ai mai scump pe lume?
Ce-ţi însoreşte zarea în lumea de genune?
Ce face să tresalte a inimii visare,
Şi-ţi umple viaţa-ntreagă cu zâmbet şi cântare?

Sunt banii? Sau averea? E mobila din casă?
Şiragul de mărgele sau blana de crăiasă?
Te uiţi, ce să mai cumperi, să ai în stăpânire;
Vrei tot pământul mare să-ți fie moştenire?

Eşti prins între ambiţii şi patimi neʼmplinite,
Râvneşti la epoleţii cu stele poleite.
Obsesia te roade să fii tu cel mai mare,
Să-ntreci pe toți rivalii, strivindu-i sub picioare.

Acolo ţi-e plăcerea, suprema bucurie?
La pofta după tronuri, la pene-n pălărie?
Şi ştii că doar un virus ajunge şi te curmă,
Dar tu îți zornăi galbeni în zilele din urmă?

Şi toate-s doar o umbră, ca umbra trecătoare,
Ca roua dimineţii ce-apare şi dispare...
Nimic din ce se vede, pe drumurile noastre,
Nimic nu va rămâne sub bolțile albastre.

Şi-atunci, uite, ce lucruri, ce spumă efemeră,
Ai adunat în cufăr, fantasme de himeră;
Când toate-s ca un abur, un sunet care zboară,
Şi-apoi, de parcă n-au fost, într-un mormânt coboară?

Te-ntreb, ţi-ai pus nădejdea în clipa de-nviere,
Să capeți prin credinţă comoară ce nu piere?
Dacă n-ai mântuirea şi pe Hristos Preasfântul,
Atunci ai pierdut totul, şi Cerul şi pământul...