text Poezii crestine

Căutați în Cartea Domnului, și citiți !

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Traian Hrelescu



Căutați în Cartea Domnului, și citiți !




“Căutați în Cartea Domnului, și citiți !” : și astăzi spune Dumnezeu la oameni,
Caută astăzi și citește-n Cartea Mea de vrei să ști cum să trăiești, să ai viață.
Citește azi în Cartea Mea, nu-n alte cărți ce-s scrise mai apoi de oameni,
Te-ai rătăcit, te rătăcești, de-aceea azi cu toții bâjbâiți, n-aveți în voi viață.
Cartea Mea e scrisă doar de Mine, prin oameni Eu am scris-o și ți-am trimis-o ție,
Eu, am insuflat Scriptura toată, să-ți fie de folos, să-ndrepte, să-nvețe și să mustre,
Să dea înțelepciune în neprihănire, ca omul ce Mă caută sa-jungă el să fie,
Cu totul destoinic pentru orișice lucrare bună, desăvârșit cu totul și în toate.


În Ea ți-am dat Porunci și Legi, din ele-nveți cum să trăiești, să Mă găsești pe Mine,
În Ea găsești și astăzi viață, găsești și bunul simț, cum să-ți trăiești frumos viața,
În Ea pe Mine Mă găsești de cauți și de citești în Ea, acolo afli voia Mea, pe Mine.
Căci va veni o vreme când cei din Casa Mea, nu vor mai vrea să sufere Viața,
Să sufere a Mea învățătură sănătoasă, vor vrea s-audă alte lucruri mai plăcute,
Învățători ei singuri își vor da, învățători ce ei nu Mă cunosc, nu-s de la Mine,
Învățători cu mofturi și cu pofte, rătăcitori, ce rătăcesc și astăzi turma Mea de oi,
Nu îi cunosc, nu Mă cunosc, sunt lupii îmbrăcați în blăni de oaie. Vai de ei !


N-am dat o altă Carte omenirii, nici alte Legi, voia Mea e-n Carte pentru toți,
Căutați în Cartea Mea și de citiți de vreți să Mă găsiți, să Mă cunoașteți.
Chiar dacă-un înger ar veni din Cer să vă aducă un alt cuvânt, o altă Evanghelie,
Să nu-l primiți nici bun venit să nu îi spuneți, să fie anatema, să-l izgoniți.
Prin ai săi proroci și prorocițe, "Cel rău" a dat și scris și alte cărți spre rătăcire,
Spre rătăcirea și pierzarea multor neamuri, ce azi își spun că Mă slujesc pe Mine,
Omoară azi în al Meu Nume și cred că vor ajunge-așa, prin crimă-n Cer la Mine.
Dar tu ce azi citești aceste rânduri, fi treaz, fi om destoinic, ai mare grijă la citire.


Nu-s alte Cărți în care poți să Mă găsești, să Mă cunoști, n-au fost și nu vor fi,
Cartea Mea e pentru tot norodul și tot neamul, pentru orișicare om sau țară.
Sola Scriptura o spun și astăzi, Sola Scriptura a fost și-așa mereu va fi,
Caută azi în Cartea Mea, citește azi Cuvântul Meu, Cuvântul Meu îți dă viață,
Te-am făcut odat’ poporul Cărții, îți amintești ce minunat era, eram atunci cu tine,
Mi-atâta milă azi de tine și de toți ai tăi, vă văd cum vă târâți, n-aveți în voi viață,
Erai atunci cu Mine și azi Mă uit în urmă să văd unde-ai căzut, altoit erai în Mine.
De ce aduce-ți foc străin la Mine-n Casă, nu vedeți că-n el voi nu găsiți viață ?


Aduci învățături drăcești, despre mâncăruri, despre zile, de-aceea astăzi nu-s cu tine,
Te depărtează de păcat, citește tot, fă tot ce este-n Cartea Mea de vrei să fiu cu tine.
N-am dat o altă Carte lumii cum mulți au mai crezut și încă vor să creadă unii,
În Cartea Mea îți spun și-ți scriu să-ntorci obrazul, să îți iubești, să-ți ierți dușmanii.
Tu crezi că-ntralta scriu să-i tai grumazul, într-una să iubești și-ntralta să urăști ?
Prin ai săi profeți și prorocițe ce nu sunt de la Mine, "Cel rău" a scris și alte cărți,
Ce mare e-nșelătoria și minciuna astăzi, "Cel rău" v-a înșelat și încă vă înșeală,
Înțelege azi, nu poți s-ajungi la Mine fără de Isus, "Profetul" azi pe toți vă-nșeală.


Doar prin Isus și jertfa de la Cruce, doar El a fost și este Calea, Adevărul și Viața,
Sola Scriptura, Sola Scriptura, și azi vă spun la toți, în Ea e voia Mea, e Viața.
Căutați în Cartea Mea și de citiți de vreți să Mă găsiți, s-ajungeți într-o zi la Mine,
Cartea Mea să nu se depărteze nicicând și niciodat de tine, de gura ta și inima din tine,
Să faci tot ce este scris în Ea și-atunci vei izbândi în toate, doar atunci voi fi cu tine.
"Sh'ma Yisrael Adonai Eloheinu Adonai Eḥad", ascultă bine astăzi Israele, ia aminte,
"Ascultă, Israele ! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn", să iei aminte !
Căutați și de citiți în Cartea Mea de vreți să fiu cu voi, de vreți să fiți cu Mine.



4-Iulie-2015.





Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>