Cât ști că mai trăiești?

Privești mereu spre cei ce cad în viață
Și crezi ca tu vei fi scutit de plâns,
Că tu nu poți să fii lovit în față,
Că n-ai să pierzi de-odată ce ai strâns...

Mereu auzi durerile găsite:
Atâți loviți în jur se prăpădesc.
Dar nu gândești că-n multele morminte
Poți fi și tu, cu cei care sfârșesc?

Mai pot fi ani, dar pot fi numai zile
Și poți fi dus la tron Împărătesc:
Isus, citind ce-ai scris pe-a vieții file,
Va cere rost păcatului trupesc!

Va cere, El, să-I spui despre iubire:
De ce-ai uitat în piept să o păstrezi?
De ce-ai trăit deșart cu pătimire?
De ce n-ai vrut în viață să-L urmezi?

De ce-ai ținut Cuvântul Lui departe,
Spunând că porți credința din strămoși?
De ce L-ai scos din cuget și din fapte,
Și-ades mușcai ca șerpii veninoși?

De ai acum răspunsul tău la toate,
Atunci vei sta doar mut în fața Lui.
Isus, atunci, va judeca-n dreptate.
În viață doar iertare dă oricui!

Nu lua ușor cereasca îndurare,
Crezând c-atunci, în fața Lui Isus,
Mai poți primi, prin mila Lui, iertare.
Va fi târziu, căci timpul tău s-a scurs!

E timpul azi, gândește-te, învie!
Mai vrei să riști pierdut de Dumnezeu,
Să-ncepi oricând, să fii o veșnicie?
Tu nici nu ști ce-nseamnă chin mereu...

Dar, oh, de-ai ști nu frica de pedeapsă,
De-ai ști ce bun și dulce e Hristos!
De-ai ști că poți, pe calea Lui aleasă,
Pe-aripi cerești să mergi în sus și-n jos!

Căci crucea Lui atât e de ușoară,
Când vrei s-o porți și nu îți pare rău.
Pe drum nicicând nu poate fi doar vară,
Dar El va fi căldură-n pieptul tău!