Cât eşti în viaţă

Nu are mare-nsemnătate,
Un dar de-i mare sau e mic,
Intenţia-i mai presus de toate,
Când vrei s-aduci seninătate,
E mult mai mult decât nimic.
Nu te gândi când faci un bine,
Dacă-i mulţumitor acel
Ce-l va primi. . . Nu-s mulţi ca tine,
Ce vor să mângâie, s-aline. . .
Tu-L ai pe Domnul ca model!

Puţin, mult de-ai, agoniseala
O-ngăduie doar Dumnezeu. . .
Şi nu cumva să faci greşeala,
Să te cuprindă-n mreje fala,
Căci meritul e doar al Său.
El poate da belşug în toate,
La fel de bine poate lua. . .
Administrând ce ai tu, frate,
Sărmanului îi faci tu parte
Aşa cum spune Biblia?

De văduvă ţi-aduci aminte?
Ai îmbrăcat un zdrenţăros?
Pentru-ntristat, tu ai cuvinte?
Îmbrăţişat-ai tu fierbinte,
În Sfântul Nume-al lui Cristos?
Gândeşti ades (şi nu-i ruşine),
Că ai puţin, nu eşti bogat. . .
Dar mai primit e de la tine,
Căci darul, nu din prisos vine,
Ci dintr-un suflet transformat.

Adesea cel ce propăşeşte,
Cam uită ce vrea Duhul Sfânt,
Se-nvăluie în legi terestre,
Calcă poruncile celeste,
Şi chiar eternul legământ.
Dar vai de-acei care se leagă
De avuţii pe-acest pământ!
Totul se trece, lumea-ntreagă,
Nu luăm cu noi nici o desagă
Când ne-ndreptăm către mormânt.

Cât eşti în viaţă, prieten, frate,
S-aduni comori doar pentru cer,
"Bagajul" pentru-eternitate:
În dragoste şi în dreptate
Să luminezi pe cei ce pier!
Ajută-i calea să găsească
Spre veşnicii, spre Dumnezeu
Şi harul Lui să te sfinţească,
Credinţa-n duhul tău să crească,
De jertfa ta, nu-ţi pară rău!

Să-ntinzi o mână celor care,
Împovăraţi de griji se frâng,
Să-ncurajezi, să dai iertare,
Să legi o rană care doare,
Să mângâi pe acei ce plâng.
Căci vine-o zi a răsplătirii
Dar şi a judecăţii sfinte;
În faţa Tronului Iubirii,
Vom da pe faţă fapta firii
Şi eu şi tu, să luăm aminte!

19/11/13, Barcelona- Lucica Boltasu