text Poezii crestine

Cât eşti în viaţă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Nu are mare-nsemnătate,
Un dar de-i mare sau e mic,
Intenţia-i mai presus de toate,
Când vrei s-aduci seninătate,
E mult mai mult decât nimic.
Nu te gândi când faci un bine,
Dacă-i mulţumitor acel
Ce-l va primi. . . Nu-s mulţi ca tine,
Ce vor să mângâie, s-aline. . .
Tu-L ai pe Domnul ca model!

Puţin, mult de-ai, agoniseala
O-ngăduie doar Dumnezeu. . .
Şi nu cumva să faci greşeala,
Să te cuprindă-n mreje fala,
Căci meritul e doar al Său.
El poate da belşug în toate,
La fel de bine poate lua. . .
Administrând ce ai tu, frate,
Sărmanului îi faci tu parte
Aşa cum spune Biblia?

De văduvă ţi-aduci aminte?
Ai îmbrăcat un zdrenţăros?
Pentru-ntristat, tu ai cuvinte?
Îmbrăţişat-ai tu fierbinte,
În Sfântul Nume-al lui Cristos?
Gândeşti ades (şi nu-i ruşine),
Că ai puţin, nu eşti bogat. . .
Dar mai primit e de la tine,
Căci darul, nu din prisos vine,
Ci dintr-un suflet transformat.

Adesea cel ce propăşeşte,
Cam uită ce vrea Duhul Sfânt,
Se-nvăluie în legi terestre,
Calcă poruncile celeste,
Şi chiar eternul legământ.
Dar vai de-acei care se leagă
De avuţii pe-acest pământ!
Totul se trece, lumea-ntreagă,
Nu luăm cu noi nici o desagă
Când ne-ndreptăm către mormânt.

Cât eşti în viaţă, prieten, frate,
S-aduni comori doar pentru cer,
"Bagajul" pentru-eternitate:
În dragoste şi în dreptate
Să luminezi pe cei ce pier!
Ajută-i calea să găsească
Spre veşnicii, spre Dumnezeu
Şi harul Lui să te sfinţească,
Credinţa-n duhul tău să crească,
De jertfa ta, nu-ţi pară rău!

Să-ntinzi o mână celor care,
Împovăraţi de griji se frâng,
Să-ncurajezi, să dai iertare,
Să legi o rană care doare,
Să mângâi pe acei ce plâng.
Căci vine-o zi a răsplătirii
Dar şi a judecăţii sfinte;
În faţa Tronului Iubirii,
Vom da pe faţă fapta firii
Şi eu şi tu, să luăm aminte!

19/11/13, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>