Capcanele morţii eterne

Capcanele morții eterne

Celui de lângă tine de poți ca să îi spui
O vorbă înțeleaptă, tu spune-i cu blândețe
Și-n orice-mprejurare vorbește orișicui
Cu dragoste s-o faci, cu calm, și cu tandrețe.

Căci, dacă spui o vorbă ce-i fără socoteală-
Prin asta poți schimba, al omului destin
Și tot ce-a construit cu trudă, cu migală,
Îi poate aduce-n suflet tristețe și venin.

Însă o vorbă bună e leac alinător,
E o mare bucurie, s-o spui la orișicine,
Arată că ești om și că ești iubitor
Și-l bucură pe acela, ce șade lângă tine.

Nu trebuie să depui o mare osteneală
Ca fața să-i zâmbească atunci când îi vorbești
Chiar dacă-i întristat, cuprins de oboseală,
Tu poți prin vorba-ți blândă ca să-l înveselești,

Când stresul este rege, domnește peste toate,
Când răul e stăpân și toate le-a luat
Când omenirea fierbe, de rău, și nu mai poate
E suprasaturată și s-a intoxicat,

Ea zilnic explodează, în toate-i răutatea
Chiar crime se comit, omoruri bestiale,
Mândria, nepăsarea, viciul și răutatea,
(Arată-n aparență cum că ar fi normale),

"Corintul" peste tot - e ca la el acasă,
Femeile stricate, se așează-n stradă, stau
Vulgare, indecente, de nimeni nu le pasă
Numai oamenii cu bani să afle, asta vreau.

Mândria e regină, umblă nestingherită
De nu ești un om mândru, și tare, și fițos,
Ei viața să-și trăiască din plin cred că merită,
Trebuie să lupți cu forța, din tot să tragi folos,

Să ai mare putere să îi dai la o parte
Pe toți acei ce cred că-ți sunt superiori...
Ești grandoman, chiar dur și rău dacă se poate:
Ei trebuie să înțeleagă, ca tine-s mai ușori.

Iar drogurile, crima, dețin supremația
Cine le folosește, se pare că e mare,
Ele îți șterg tristețea, îți aduc bucuria,
Pentru o clipă crezi că poți fi cel mai tare.

Sunt vicii foarte grave și sunt costisitoare
Când te trezești din ele, e vai și amar de tine,
Îți pare rău, ești trist, întregul trup te doare
Pe bani, rău ți-ai făcut, în loc să îți faci bine.

Iar dependența aceasta cu timpul te omoară
Tot ce e bun în tine, puținul omenesc,
Dacă-ți lipsește drogul, începe să te doară
Și chinurile tale, deloc nu contenesc...

Chiar de sărac ajungi și în stradă tu cerșești
Nu mai contează asta, căci peste toate treci...
Ajungi un om ratat, nu mai poți să muncești
Toate le uiți și-o "priză" ai vrea să mai încerci...

Norocul care crezi că-l vei avea la jocuri
E pentru oamenii mari, căci și ei știu juca,
Te încinge și mai mult, parc-ai dansa în focuri
Și acolo se va duce, întreagă munca ta.

Norocul așteptat și azi te ocolește
Deși-l aștepți de ani, aici să se oprească,
Îți dă speranțe multe, mereu te amăgește,
În viața ta, deloc, nu vrea să poposească

Țigările, alcoolul și alte droguri mici
Cu care multă lume, pare că-i învățată
Tu de pe listă nu vrei ca să le scoți și zici:
Această obișnuință, nu este vinovată!

Și găsești motivații la tot ce se mai poate...
Bei pentru că ești trist sau că ești bucuros
Iar lumea ta e-aceasta, le învârtești pe toate,
Îți par inofensive și-ți par că-s cu folos.

Însă de ai curaj și încerci să le combați
Ești desconsiderat, urât pe veșnicie
Nimeni nu te ascultă ca să le mai dezbați
Nu mai poți da un sfat altora ca să știe.

Aceasta este lumea în care noi trăim
Iar Domnul cel de sus e ultimul pe listă
Se pare că într-un fel, cu toții o iubim
Căci urme mici de rău, în toții mai există...

Să practicăm de acum o nouă terapie
Un tratament mai bun, prin multă rugăciune
Și fiecare om atent mai mult să fie,
Să n-ajungem și noi ca oamenii din lume.

Aicea pe pământ Satan e împărat
Întreaga omenire e-n stăpânirea lui.
Isus al nost' iubit cu greu ne-a câștigat
Onoare să Îi dăm, de acuma Domnului.

Înțelepciunea noastă, e mică, nu-i prea mare
Chiar de suntem la Domnul pe veci încredințați
Satan bătrân și rău, viclean, este mai tare
Și numai prin Isus cel Sfânt, suntem salvați.

Noi ultimele vremuri acuma le trăim
Iertare să Îi cerem Măritului Isus,
Inima noastră slabă Lui să I-o dăruim
S-ajungem lângă El, în cer la Tatăl sus.


Amin

Câmpia Turzii, 5 mai 2011