text Poezii crestine

Când Domnul s-a înălțat

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alex Prodan
Când Domnul a stat și a privit,
Căci vremea Lui s-a sfârșit,
A privit spre mielușei în dată,
Știind căci a venit vremea să plece acasă.

Domnul deoparte i-a luat,
Și pe toți i-a binecuvântat!
Punându-și mâinile peste ei în dată,
A rostit o binecuvântare aleasă.

Pe când îi binecuvânta,
Iată căci ceva se întâmpla,
Iată căci Domnul s-a înălțat,
Și din mijlocul lor a plecat.

A plecat la Tatăl sus,
Căci a venit vremea așa cum a spus!
Se va duce să pregătească un loc minunat,
Să fim și noi acolo odat'.

Încet, încet El s-a înălțat,
Și norul ceresc l-a ridicat!
Și dintr-o dată Domnul a dispărut,
Făcându-se nevăzut în văzduh.

Dar nu ne-a părăsit,
Căci El însuși a glăsuit:
Nu vă voi lăsa,
Mă voi întoarce după voi cândva.

Dar până Eu voi veni,
Altcineva va veni,
Și acel cineva vă va mângâia,
E Duhul Sfânt care va veni atuncea.

Si de când Domnul ne-a îmbărbătat,
Noi ne rugăm neîncetat!
Ca Domnul să trimită în dată,
Duhul Sfânt în a noastră viață.

Știm căci Domnul Isus s-a înălțat,
Și va veni așa cum a plecat,
Și ne este inima plină de dor,
După al nost' Mântuitor.

Doamne știm căci vei veni,
Ajută-ne pentru veșnicii!
Ajută-ne să fim gata când vei veni,
Să zburăm în Rai la bucuri.

Domnul Isus din nou va reveni,
A promis lucrul acesta la a Lui copii,
Cum te va găsi oare,
Venirea Lui ce-a mare?

Tu știi căci Isus s-a înălțat,
Și va veni cum a plecat!
Te pregătești prietenul meu,
Pentru venirea lui Dumnezeu?

Cunoști Cuvântul ce dă viață,
Tu știi căci Domnul a plecat acasă
Și iarăși va reveni,
În curând după a Lui copii.

Va fi o zi minunată,
Exact ca la înălțare odată!
Când Cel ce a plecat va veni,
Cum spune Scriptura să știi.

Înălțarea odată a fost,
Nu mai rămâne decât revenirea pe un nor!
Care în curând se va arăta,
Dar cum te va prinde atuncea.

Teme-te căci odată s-a înălțat,
Și iarăși va veni cu drag!
Teme-te ca nu cumva,
Să nu fi pregătit pentru venirea Sa.

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>