Când am primit Lumina

Ap 1: 7

Când am primit Lumina,
Am simţit durerea răstignirii, în adâncurile firii. . .
Şi marea vuia şi totul în juru-mi striga:
Iertare!
Înaltul, înaltul mă-mbrăca în dulce-nfiorare,
Te-ai înalţat şi mi-ai deschis cărare,
Prin jertfa Ta cea mare, spre veşnicii…


Cine sunt eu, o, Doamne ca să priveşti spre mine,
Când ştii c-am bătut cuiul în talpa Ta Divine?
Lăcaşul nemuririi…prea mult să înţeleg,
În firea mea-mpărţită, jumate, sau întreg?
Cum poţi uita Tu ura ce a mocnit ca jarul
Şi idolii din mine ce-au pângărit altarul,
Fiinţei Tale Sfinte? O, iartă-mă Părinte!

Ca un leu, fiara pândeşte s-atace,
Pe toţi acei ce încă, nu au odihnă, pace…

Puterea Ta o, Doamne, să se reverse-n lume,
Tu, Miel Divin ce fruntea Ţi-ai aplecat supus,
Transformă azi destine şi dă-le un nou nume,
Împaca-i azi cu cerul, prin sângele Tău curs…


Câtă durere-n lume şi lăcomie, ură,
Ce seacă de putere, găseşti la orice pas,
Transformă tu acestea într-o smerenie pură,
Răsune peste veacuri al mântuirii glas…

Şi lumea să-nţeleagă, o, Domnul meu din slavă,
Că fără Tine totul, e-o alergare slută
Spre nicaieri…


Cu paşi grăbiţi se-apropie fiara şi în drumu-i,
Lasă pârjol şi moarte, copii fără de mame,
Oriunde-ndrepţi privirea, vezi secetă şi foame,
Pământul… anarhie, molimi, razboi, dezastru.
Ce dulce va fi clipa pentru acei ce-n cer,
Vor fi găsiţi în Cartea Vieţii, ca răsplată,
Primi-vor veşnicia… Călcând pe efemer,
Cu Mielul într-un glas, striga-vor: “Ava- Tată! ”

5/09/2010, Barcelona