Când ...

Când...

Când aşteptăm frenetic o sfântă sărbătoare
Dar nu ne pasă. iată, de cel fără vreun ban
Şi pregătim festinu-n a noastră desfătare
Te întrebăm, o, Doamne: “-Nu-i sărbătoarea-n van?”

Când lumea-i măcinată de-atâta lăcomie
Şi mila-i aruncată la coşul de gunoi,
Când totul se îndreaptă spre lene şi hoţie,
Te întrebăm retoric: “-Ce s-a-ntâmplat cu noi?”

Când ne-ncuiem prin case de frică şi teroare,
Temându-ne de-aceia ce viaţa ne-ar curma,
Când nimănui nu-i pasă de cel ce-n foc dispare,
Te întrebăm cu spaimă: “-De ce-am ajuns aşa?”

Când astăzi nu ne doare de cel în suferinţă
Şi trecem fantomatic prin viaţă ca un fum,
Când aruncăm la ghenă mustrarea de conştiinţă,
Te întrebăm: “-Acesta să fie-al nostru drum?”

Iar când din răutate, ori crasă nepăsare
Uităm de cele sfinte şi viaţa de Apoi,
Te întrebăm pe Tine, o, Fiinţă Răbdătoare:
“-Mai este vreo speranţă şi pentru cei ca noi?”