Călătorule...

Cãlãtorule,
privește în jurul tãu:
ce-a mai rãmas din veacul acesta?
Trãim parcã într-un stol ce se destramã,
care și-a întors fața de la roua din zori;
mereu, mereu, cineva aratã cu degetul
rana deschisã de pãcat!

Ce-a mai rãmas din acest veac?
Frãmȃntãri, disperare, revoltã?
Lanțuri, poveri și cuvinte?
Luminã și iertare?

Cãlãtorule,
acum, cȃnd Dumnezeul luminii și iubirii
mai pãstreazã cãldura harului Sãu,
Acum, cȃnd peste inima și casa ta
se revarsã, încã, Lumina,
tu, sã fii acolo descurajat?
Tu, sã fii sãpat de fricã
pe valurile stȃrnite de furtunile din tine?
Nu auzi cum oamenii urcã - oameni ca și tine –
spre libertate?

Cãlãtorule,
dã-i mȃna și inima ta lui Isus
și nu sorbi amara bãuturã a tãcerii!
Cãci viețile noastre sunt simple cuvinte,
Sunt clipe suspendate în neant!

Tu, care vii și pleci,
în zilele din urmã,
cȃnd nicãieri nu ești dorit
-prin negura ce te desparte de Luminã-
Dã-i mȃna și inima ta lui Isus;
Isus e singurul triumf asupra Iadului și-a morții!
Și sã nu uiți:
Isus va reveni!
Dar, cu tine ce va fi?
Te vei întoarce de unde ai cãzut
la ceasul hotãrȃt din cer?


Botoșani