Căderea Ierusalimului

Căderea Ierusalimului
Pe drumuri prăfuite, cu pietre şi cu gropi
Se vede un şir lung de prizonieri şi robi,
Legaţi cu lanţuri strâns, în zdrenţe, înfometaţi,
Bătuţi cu bici de plumbi, desculţi şi-nsângeraţi.

De sus de pe-o colină, cu ochii trişti, plângând
Privesc Ierusalimul, ruine fumegând.
Apoi pleacă spre Roma, cu capul aplecat,
Sub zăngănit de lanţuri, sub greul lor păcat.

În rarele popasuri, îşi amintesc cuvinte
Scrise de înţeleptul şi vechiul lor părinte:
„Oriunde veţi ajunge şi oriunde veţi fi
Să nu uitaţi porunca de-a crede şi iubi.

Pe Cel care a spus: ”Eu Mă numesc „Eu sunt”
Şi am întins sub ceruri şi mare şi pământ.
Eu am făcut pe om peste ele stăpân
Spunând în ziua a şasea că totul este bun”.

Printre lacrimi ce curg peste obrajii supţi
În ochii celor tineri şi ai celor cărunţi,
Cu priviri rătăcite ca cele de strigoi
Se pictează cu sânge tablouri de război.,),),),),),),),),),),),),),),),),),),),),)
La orizont, departe, prin nori de praf şi fum
Se văd oşti fără număr pe gloriosul drum.
Se-apropie în marş, lovind săbii de scuturi
Cu legiuni de fier în nesfârşite rânduri.

În faţa porţii grele, a zidurilor-nalte
Titus ridică mâna privind înspre cetate,
Şi-n uralele oştii şi nechezat de cal
Înalţă steagul Romei, vulturul bicefal.

Şi urgia începe cu strigăte de luptă,
Soldaţii aduc scări, pe ziduri se avântă.
Sub ploaia de săgeţi, smoală şi apă fiartă
În urlete cad trupuri sub ziduri şi sub poartă.

Catapultele-aruncă pietrele mari şi grele,
Sânge e-amestecat cu praful din ghiulele,
Lucrarea morţii-nghite suflete sute, mii,
Nu ştie că sunt taţi, bunici, nepoţi sau fii.

Noaptea şi oboseala se-aştern peste cetate
Punând capăt treptat luptei înverşunate,
Liniştea e-ntreruptă de gemetele lungi,
Morţii sunt arşi pe rug cu păgânele rugi.

Asaltul începe iarăşi sub razele de soare,
Cetatea-nconjurată nu mai are scăpare.
Pâinea s-a terminat, apă mai e puţină
Foamea se-mpodobeşte cu haine de stăpână.

Strigăte se aud afară şi în case,
Groaza pătrunde-adânc în suflet şi în oase.
Blestemul spus de mult de vechiul lor părinte
Îl simt acum în viaţă nu numai în cuvinte.

Copilul e mâncat de mamă când îl naşte
Ca mielu-njunghiat şi fript în zi de Paşte,
Tinerii rod curele şi tălpi de la sandale,
Bătrânii mor plângând, visând pâine şi carne.

Conducători şi preoţi, cărturari, farisei
Cu ură şi cu patimi se ceartă între ei,
Se omoară la colţuri, se gâtuie grăbit,
Nu ştiu că ce-i mai rău încă nu a venit.

Cu zgomot şi cu tunet ca prăbuşiri de stânci
Ca urletul de ape întinse şi adânci,
Porţile mari şi grele din fier şi din stejar
Se prăbuşesc în praf sub talpa de barbar.

Prin suliţe şi săbii, în zăngănit de scuturi
Încep să se înşire grămezile de trupuri.
Bătrâni, femei, copii sunt trântiţi la pământ
Cu moartea în priviri, cu ultimul cuvânt.

Mulţimile aleargă spre Templu, sus pe scări
Având încă speranţa divinei căutări,
Dar sunt măcelăriţi, în sângele lor pier
Sub gheara Romei crude, în dinţii ei de fier.

Soldaţii năvălesc, ajung în Sanctuar,
Morţii cad lângă sfeşnic, în Sfânta pe altar,
Sângele curge-n valuri ca apele sub pod
În ultimul lor strigăt: ”I-cabod, i-cabod”! .

Perdeaua este ruptă, o torţă o aprinde,
Apar sclipiri de aur sub umbre tremurânde,
De pe pereţi din cedru cu îngeri serafimi
De pe chivot păzit de îngeri heruvimi.

Romanii-nmărmuresc văzând atâta aur
Cu pietre preţioase şi-al Templului tezaur.
Încep să jefuiască cu mâini însângerate
Cu minţile supuse privirilor turbate.

Focul desăvârşeşte distrugerea cetăţii
Ca ultimă unealtă în mâna rece-a morţii,
În urmă rămân paşii în cenuşă şi scrum,
Gemete şi blesteme înecate de fum.

În cercuri largi şi stoluri, corbii zboară grăbiţi
Peste dealuri şi văi pline cu răstigniţi,
Pe drumuri prăfuite cu pietre şi cu gropi
Trec şiruri nesfârşite de prizonieri şi robi.,),),),),),),),),),),),),),),),),),),),),),)_
În rarele popasuri bătrânul iudeu plânge
Ştergându-se de lacrimi, de sudoare şi sânge,
Spunând celor din jur de vechiul lor părinte,
De ale lui uitate şi-nţelepte cuvinte:

„De nu veţi asculta ce spun Legile Mele
Pedepsele primite vor fi multe şi grele.
Vă voi trimite foame, sete, război şi boală
Ţara va fi pustie iar casa voastră goală.

Popoare neştiute, sălbatice şi crude
Vor năvăli-n cetate, în case şi oriunde,
Tot rodul muncii voastre cu jaf să îl mănânce
S-aducă-n ţară idoli, credinţa să v-o spurce.

În marea strâmtorare în care veţi ajunge
Vă veţi mânca copiii nemaiputându-i plânge,
Atunci veţi reuşi, poate veţi înţelege
Ce grozav e păcatul şi calcarea de Lege”.,),),),),),),),),),),),),),),),),),),),),),),)_
Privind în urmă slava şi onoarea avute
Care acum în scrum şi moarte sunt pierdute,
La popas sau pe drum bătrânul iudeu plânge
Ştergându-se de lacrimi, de sudoare şi sânge.