Bat clopotele vremii a sfârşit

Bat clopotele vremii a sfârşit

Bat clopotele vremii a sfârşit,
Răsună paşii lui Isus prin infinit,
Se-aude-n ceruri ultima strigare,
E ultima solie de chemare.

Numele tău în ceruri e strigat,
La ceas de judecată eşti chemat,
Tot cerul e cuprins de nerăbdare,
Iar tu mai ceri, din nou, o amânare.

Isus îţi spune că nu se mai poate,
Că de o viaţă doar de amânări tu Îi faci parte,
Iar miezul nopţii se apropie vertiginos,
Şi tu eşti tot mai departe de Hristos.

În cumpăna cea dreaptă tu eşti cântărit,
Şi prea uşor de ea tu eşti găsit,
Căci doar plăcerile de-o clipă te-au sedus,
Să nu răspunzi chemărilor duioase ale lui Isus.

Tot cerul te zoreşte să fii sigilat,
În Sfânta Sfintelor numele tău este strigat,
Dar tu eşti captivat de meciuri şi de serial,
Căci judecata ţi se pare un eveniment banal.

--De m-ai lua, o Doamne, cu televizor cu tot,
Căci fără el de-acum eu nu mai pot,
M-aş plictisi în Paradis fără de el,
O Doamne, mântuieşte-l şi pe el!

Un păcăţel atât de mic, eu cred că s-ar putea
Să-l tolerezi şi Tu, dosit pe undeva,
O Doamne, dă cumva o derogare,
Să pot veni şi eu la ultima strigare!

Un înger e trimis să te mai cheme-odată,
Dar meciul e atât de captivant şi-o cupă este dată,
Erai atât de absorbit încât nici nu ai auzit,
Că îngeru-ţi vorbea dar a plecat dezamăgit.

În ceruri porţi de mărgărit şi străzi de aur te aşteaptă,
Dar tu preferi planeta blestemată,
Dai veşnicia pe o clipă de plăcere,
Iar după ea amarnica durere.

Bat clopotele vremii a sfârşit,
Şi miezul nopţii dintr-o dată a venit,
Iar meciul se-ntrerupe şi-i beznă pe pământ,
Vine Isus, vine Isus, vine Isus,
Se-aude undeva un cânt!

Un cântec ce răsună minunat,
Parcă de îngeri nu de oameni e cântat,
Al celor ce-au răspuns la ultima chemare,
De-aşteptători ai Dumnezeului cel mare!


Cornel Jigău
02.03. 2019