Avem o lege tainică, divină

În leagănul istoriei de privim,
Vedem atâtea lupte-atâtea drame,
În orice loc de stăm să poposim,
Găsim copii orfani de tați sau mame!
Atâtea tragedii! Te-ntrebi de-i oare,
O pricină anume sau mai multe?
Nimic în lume nu-i la întâmplare!
Mustrarea, omul, nu vrea să asculte!

Avem o lege tainică, divină,
Avem un har ce nu e meritat,
Când ştim că El, Cristosul, e Lumină,
Când știm că e Cuvântul întrupat,
Ar trebui să fim atenți la viață,
La tot ce-nfăptuim și la umblare,
Să mulțumim în orice dimineață,
Că Tatăl ne-a mai dat o zi sub soare!

Să nu lăsăm ca firea pământească,
Să tulbure și bruma de trăire,
Mereu să facem dragostea să crească,
Să ne sfințim, cu gând la nemurire!
Căci cel ce-nalță flamura mândriei,
Uitând de legea cea dumnezeiască,
Mergând semeț pe calea veșniciei,
Împiedică lăstarii ca să crească!

Ba și mai mult, îi calcă în picioare
Și nu privește niciodată-n urmă,
Dar Creatorul vede tot sub soare
Și nedreptatea în final, o curmă.
Mesia a trăit în umilință
Și a slujit, deși era Păstorul!
De nu te umpli, prieten, de căință,
Te-ntreabă, care-ți este viitorul!

Prea mulți își spun că-s sfinți, în narațiune,
Deși trăiesc în firea blestemată,
Nu vezi în ei blândețe, compasiune,
Nu-și înfrânează firea, niciodată!
Ne întrebăm de ce-i atâta ură,
Războaie, egoism și sărăcie?
Trăim ca fariseii, doar din gură,
Fără s-aducem pic de bucurie!

Călcăm pe flori făr-să simțim parfumul,
Corola e strivită și o doare,
Vai, omule, uiți că te treci ca fumul
Și viața ta e scurtă, ca o boare!
Tot ce-o rămâne-n pagini de istorie,
Va fi esența ta-n dumnezeire,
Smerit aici, dar înălțat în glorie,
Sau mare-aici și mic în nemurire!

02/04/2023, Barcelona- Lucica Boltasu