text Poezii crestine

Aţipire

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristina Magdalena Francu
Ai aţipit în noaptea care
a coborât peste pământ
cu forme reci de-nfiorare,
cu moarte, somn şi duh înfrânt.

Şi vălul ei de neveghere
pe cei mai mulţi l-a aşezat
cântând din liră o cântare
cu vers lumesc şi întinat.

Altarul rugăciunii sfinte
mai peste tot e dărâmat
şi-nlocuit cu rugi rostite
din suflet hâd şi necurat.

Cuvântul Sfânt ce-a fost şi este
şi iartă trecutul tumult
e predicat ca o poveste
ce s-a-ntâmplat cândva, demult.

Mulţi n-au în candele uleiul
trimis din cer, în dar turnat;
puţini păstrează-n vase Duhul -
chiar şi la ei s-a micşorat.

Iar dragostea ce-odinioară
o-nflăcărai prin port ales
s-a stins ca vântul care zboară
mânat de eul ce-i dă ghes.

Tu vrei ca să lucrez în tine
cu semne, vindecări, minuni...
dar te-ai gândit vreodată bine
cum pot să sufăr Eu minciuni?

Minciuni - căci viaţa ta e-o umbră
din tot ce-a fost perfect creat,
că lumea cu blestem şi ură
a înghiţit ce-a fost curat.

Mă uit la tine şi ce jale
se-aşterne pe-ale Mele doruri
când văd că nu mai eşti pe Cale
şi-ncet te-ndepărtezi în nouri.

Aş vrea ca să priveşti nostalgic
la vremurile de-altădată
când preţuiai ceasul feeric
cu armonia-i minunată.

Nu-ţi este dor de-acele clipe
desprinse dintr-o altă lume
când te ţineam strâns sub aripe
şi nu doreai nimic anume?...

O, de-ai cunoaşte a ta stare! -
ai devenit sărac în toate -
te-ai îngrozi de-a ta răcire
şi ai fugi aşa departe...

Da! Ai fugi să nu te vadă
ochiu-mi setos de-a ta iubire,
dar inima-ţi nu vrea să creadă
că tu trăieşti în amăgire

şi crezi că Eu mai păstrez harul
ca tu să îl tratezi cu silă.
Cât te înşeli, căci Legământul
tu l-ai călcat fără de milă!

Dar te îndemn ca pe un frate
să iei o sfântă hotărâre,
cât inima în piept mai bate
să preţuieşti a Mea iubire.

Să îţi speli inima şi haina
în sângele ce-a curs pe cruce
că numai el va şterge vina
şi-un suflu proaspăt va aduce

şi să-ţi pui viaţa-n rânduială,
după Scripturi tu să trăieşti
şi să te ţii de învoială:
Cuvântul Meu să-l împlineşti.

Iar el va fi a ta candelă
pe Cale şi-n orice ungher,
zdrobind urme de îndoială
din sufletu-ţi pătruns de Cer.

Te va-nvăţa ce-i pocăinţa,
cum să trăieşti până la moarte
urmând exemplul şi credinţa
mulţimilor de sfinţi din Carte

care-au jertfit fără cârtire
pe-altaru-ncrederii depline
şi viaţa lor şi bani, iubire
din zi în zi crescând în Mine

pân-au ajuns în veşnicie
purtaţi de sfinte idealuri
şi-acum trăiesc în bucurie
în Ţara veşnicelor plaiuri.

Ei te aşteaptă şi pe tine
să te alături bucuriei.
Euforia clipei pline
să-ţi fie versul simfoniei

ce-o vei cânta cu-nflăcărare
slăvind Preasfânta Trinitate
şi-ngenunchind în adorare
mă vei cuprinde-n mâini curate.

Galaţi,
Cristina Magdalena Frâncu

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>