Atât de mare a fost Iubirea

Atât de mare a fost Iubirea

Atât de mare a fost Iubirea
Descoperită-n Dumnezeu,
Că-n toate lumile, uimirea
Privind la Golgota Jertfirea,
Şi-a pus pecetea-n apogeu.

În starea-I cea desăvârşită
Prin planul măreţ şi sfânt,
A fost deplin descoperită
Pe lemnul crucii răstignită
În Jertfa-I dată pe pământ.

Ea dela staul pân' la cruce
A indicat clar, în Univers,
Ce-a fost în stare a aduce
Când a vrut slava s-apuce
Păcatul, prin al vieţii mers.

Când strigătul ,,S-a sfârşit!’’
A răsunat... sus pe Calvar,
Pământ şi cer, au tresărit
La marea luptă ce-au privit,
La cel mai infernal coşmar.

Şi-acele lumi, nenumarate
Ce au privit cu încordare,
Au înţeles, atunci în parte
În bătălia... pân-la moarte
Iubirea cât a fost de mare.

Au priceput, că prin milenii
În lupta grea ce a fost dusă,
N-au asistat doar la vedenii
În ceasuri triste de vecernii,
La drama ce a fost impusă.

Ci-n Jertfa crucii, dovedită
Din Ghetsimani către Calvar,
Iubirea scumpă şi-mplinită
In starea-I cea mai umilită,
Pentru păcat S-a pus hotar.

Doar Iubirea cea Supremă
În lupta cea grea începută,
S-a mulţumit c-o diademă:
Un rod al urii-n stratagemă
Din aspri spini, fiind facută.

Pe umeri Şi-a purtat altarul
În crucea grea de răstignire,
Când tot păcatul şi amarul
Ce au umplut deplin paharul
L-a suportat în grea-njosire.

S-aducă liniştea în Univers,
Pe crucea Golgotei Jertfită,
Cu sângele-I păcatu-a şters
Spre-a fi văzut şi alt revers
Al lumii, ce-a fost osândită.

Si până-n spaţii necuprinse
Şi har şi slava-I străbătură,
Aidoma unei torţe-aprinse
Arzând în străluciri nestinse
Peste potopu-ntreg de ură.

Atât de mare a fost Iubirea
Cea revărsată prin Cuvânt,
Căci celelalte lumi, menirea
Ce-şi dăinuiesc desăvârşirea
Şi-o văd, în Sacrificiul sfânt.

Flavius Laurian Duverna
12 februarie 2007