Apostazie

Am îmbrăcat Cuvântul în cuvinte
şi ne-am trufit să-i spunem "Dumnezeu"!
Smulgându-l apoi dintre ziduri sfinte
l-am arătat la toţi, ca pe-un trofeu.

Şi l-am tot dus aşa, din casă-n casă.
L-am prezentat la toţi - şi răi şi buni,
lăsându-li-l apoi pe-un colţ de masă.
- Luaţi-l, că vă costă-aşa puţin!

Şi când Cuvântul s-a golit în totul
şi forme goale am ajuns şi noi,
i-am lepădat la vechituri chivotul
găsind că pantomima-i mai de soi.

Suindu-ne pe cruci imaginare,
maimuţărirăm jertfa lui Isus,
mimarăm suferinţa-I jertfitoare
şi lacrima şi sângele ce-au curs...

Ne credem toţi, apostolii din urmă,
trimişi de Preaînaltul pe pământ,
păstori peste o nou formată turmă,
evanghelişti ai altui legământ.

Şi când ovaţii zgomotoase sună
şi mâini, frenetic se ridică-n sus,
ne-nchipuim că şi în Cer răsună
aplauze spre slava lui Isus.

Dar, vai! în slava unde El domneşte
nu urcă bucuriile trupeşti,
ci doar o inimă ce se zdrobeşte
şi-un duh ce nu se-mbată cu poveşti.

Aceasta-i legea, cât va fi pământul:
sunt binecuvântaţi acei ce plâng
şi-s răsplătiţi de Dumnezeu Preasfântul
cei care-n rugă inimile-şi frâng,

cei care fac din trupul lor, altarul
pe care singuri, jertfă se aduc,
cei care urcă zi de zi Calvarul
şi la nimic, fiinţa îşi reduc,

cei care şi-au lăsat pe veşnicie
şi holde şi feciori, şi avuţii...
Ei vor primi eterna bucurie
de-a fi cu Dumnezeu, veci de vecii.