Apocalipsa Biserica din Laodiceea

Motto: Ap. 3:14: ""Îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i Iată ce zice
Cel ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, Începutul zidirii lui
Dumnezeu: ""
Eu îți știu faptele tale -
Și că trăind în acest fel
Nu ești rece, nici în clocot,
Ci ești numai căldicel.

De-ai fi rece sau în clocot
Asupra ta Eu aș veghea,
Dar, fiindcă ești doar căldicel
Am să te vărs din gura Mea.

Pentru că zici că ești bogat
Și nu duci lipsă de nimic -
Și ești ticălos, nenorocit,
Și sărac, și orb, calic,

Eu te sfătuiesc să cumperi
De la Mine când voiești
Aur curățit prin foc
Ca să te îmbogățești;

Haine albe, să le îmbraci
În loc de-ale tale țoale,
Astfel, să nu ți se vadă
Rușinea goliciunii tale;

Și doctorie pentru ochi
Ca să poți să te tratezi -
Și cu doctoria asta
Să îți ungi ochii să vezi.

Eu mustru și pedepsesc
Pe cine păcătuiește
Dintre cei ce îi iubesc,
Așadar, te pocăiește.

Depărtează-te de rele,
De ispite și păcat...
Ia aminte că Eu Însumi
Stau la ușa ta și bat.

Dacă aude glasul Meu
Și deschide - orișicine -
Intru și cinez cu el
Și el va cina cu Mine.

Iar celui ce va birui
Îi voi da cu bucurie
Să șadă alături de Mine
Pe scaunul Meu de domnie.

+++++++++++++

Fraților, Domnul cunoaște
Orice faptă am făptuit,
Chiar și vorba nerostită
Și gândul ne-mărturisit.

Orice pas Domnul ni-l știe
Și cum suntem de obicei -
Suntem reci, suntem în clocot,
Ori suntem doar căldicei?

Reci sunt cei care-s în lume,
Neîntorși la Dumnezeu;
Ei nu-l cunosc cu adevărat -
Și așa trăiesc mereu.

Că inimile lor de gheață
Au refuzat darul prețios:
Dragostea-I nemărginită
Și harul Domnului Hristos.

Numai cei în clocot sunt
Închinători adevărați -
Ei iubesc pe Dumnezeu
Și au dragoste de frați.

Ei stăruie în rugăciune
Și-n a Domnului lucrare,
În credință și-n sfințenie
Cu o râvnă arzătoare.

Cine-i rece umblă după
Lucrurile pământești,
Dar sfinții au căldura râvnei
Și-a dragostei duhovnicești.

Oamenii își aleg singuri
Unul din cei doi stăpâni:
Ori pe Dumnezeu cu sfinții
Ori diavolul cu cei păgâni.

Ori umblă cu Dumnezeu
Și sunt robi neprihănirii,
Ori urmează pe Satana
Ca robi ai nelegiuirii.

Cine-i cu inima împărțită
Va fi vai și-amar de el,
Că pe acesta Hristos Domnul
Îl numește căldicel.

La cei mulți care sunt reci -
Așa cum au fost mereu,
Tot mai este o nădejde
Că se întorc la Dumnezeu.

Dar căldicelul e creștin
Doar în Casa de închinare
Și afară se hrănește
Cu nădejdi înșelătoare.

Și afirmă cu îndrăzneală
Că el este credincios,
Dar trăirea lor nu este
După voia lui Hristos.

Pe lângă faptul că se îndreaptă
Spre pierzare, spre pieire -
Pentru frați, pentru surori
E pricină de poticnire.

Starea lui de căldicel
E un lucru primejdios
Că el nu e nici cu lumea,
Nu e nici a lui Hristos.

De aceea-i spune Domnul
"Am să te vărs din gura Mea",
Și-l va lepăda pe veci
Dacă nu se va îndrepta.

Fraților, Dumnezeu te osândește
După vorbele ce le-ai rostit,
Din ele ești scos fără vină -
Din ele vei fi osândit.

Sunt ei, oare, înțelepți
Toți aceia care zic:
"Sunt bogat și am de toate,
Nu duc lipsă de nimic.

Pentru că zici... " Și te lauzi
Că nu duci lipsă de nimic,
De-ai tăcea și-ai fi smerit
Păcatul ți-ar fi mai mic.

Că semețirea, zice Domnul,
Este un păcat de moarte -
El urăște înfumurarea
Și făloșeniile deșarte.

Pentru că zici și te lauzi
Nu știi că ești ticălos
Și nenorocit care ignoră
Harul Domnului Hristos.

Și ce sărac este acela
Care adună mereu
Însă nu se îmbogățește
Și față de Dumnezeu!

De-ar umbla-n in și porfiră,
Că tot gol îi și zdrențăros
Dacă nu este îmbrăcat
În Domnul Isus Hristos.

Că haina inimii nu-i este
Una plină de îndurare -
De bunătate, de smerenie,
De blândețe și răbdare.

Cu multă dragoste, Isus,
Să cumperi - te sfătuiește -
Aur curățit prin foc
Care te îmbogățește.

El oglindește avuția
Cea mai sfântă cu putință:
Acea neprihănire care
O dă Domnul prin credință.

El sfătuiește - nu silește -
Să cauți neprihănirea,
Că numai cei neprihăniți
Capătă și mântuirea.

Domnul are pentru noi
Cele mai albe veșminte -
Să fim îmbrăcați pe veci
Numai cu podoabe sfinte.

Cine nu-i în haine albe
Nu-i un om duhovnicesc
Și i se vede goliciunea -
Felul lui de-a fi firesc.

Or, Domnul are totdeauna
Haine albe pregătite
Și va îmbrăca cu ele
Inimile neprihănite.

Iar doctoria ca să vezi
De trăiești după Cuvânt,
E lumina, înțelepciunea
Primită prin Duhul Sfânt.

Și cei cu ochii vindecați
Prin puterea lui Isus,
Cu nădejdea mântuirii
Vor putea privi în sus

La Cel ce lasă peste noi
Un duh de bunăvoință -
De bunătate Lui prin care
Ne îndeamnă la pocăință.

Ca orice tată iubitor -
Fiindcă Domnul ne iubește,
Pentru îndreptarea noastră
Ne mustră și ne pedepsește

Când greșim; că Domnul vrea
Să ne pocăim mereu,
Să avem râvnă arzătoare
De ai sluji lui Dumnezeu.

"Veniți la Mine" a zis Domnul
Și sunt mulți care s-au dus...
Dar când le-a bătut la ușă
Câți L-au primit pe Isus?

Că mulți țin ușa încuiată
Cu zăvorul nepăsării,
Nu cumva să intre-n inimi
Domnul păcii și îndurării.

Dintr-un duh de lenevie
Îl țin pe Hristos afară
Că nu vor să-și curățească
Inima, care-i murdară.

Or, în ea țin multe lucruri
Ale firii pământești
Și să nu le strice rostul
Apucăturilor lumești.

Dacă unii, șovăielnici,
N-au deschis de prima dată -
Isus Domnul stă la ușă
Și continuă să bată.

Iar când cineva deschide
Domnul intră bucuros;
Atunci va cina cu el
Și el cina-va cu Hristos.

Domnul când i se deschide
Nu intră să plece iar,
Ci în inimă-i rămâne -
Cel mai sfânt și prețios dar.

În inima în care-i Domnul
Va fi lumina Sa mereu -
Și dragostea, neprihănirea,
Și pacea lui Dumnezeu.

O, de-ar deschide omul ușa
Scumpului Mântuitor!
Cum ar intra și mântuirea,
Și omul ar fi biruitor.

Că aceluia-i va da să șadă
Acolo în ceruri, sus,
Pe scaunul Lui de domnie
Alături de Domnul Isus. Amin!
Alba Iulia 21 martie 2019