Am omorât copilaria !

Am omorât Copilăria cu lucrurile, , importante” de om mare…
Am îngropat jucăriile ieftine cu unele costisitoare …
Am sugrumat inocenta cu degetele strâmbe ale falsității. .
Și am surupat castele de nisip cu fundațiile grele ale frivolității. .

Am ascuns obraji îmbujorați in culorile țipătoare de mască
Și glasciorul, firav clinchet in tonul răstit ce vrea sa vorbească …
Ne-am strivit in plăci parul cu cârlionții bălai…
Și rasul cristalin cu plângeri neîncetate de ofuri și vai!

Am pus sinceritatea lin categoria slăbiciunii. .
Bomboanele acum învelite in filtru, ne fac ca tăciuni
Am estompat imaginația creativa in linii, tabele, declarări de avere. .
Și cea vream, luam, fără sa mai avem răbdarea de-a cere…

Ne-am făcut oameni mari unii in ochi altora cu invidie și stres….
in a lui Dumnezeu am devenit mici că ce am semănat, am cules. .
Am pierdut puterea de a depinde de altii in nevoii. .
Și am devenit niște suficienți, niște egoiști puțin mai de soi…

Am omorât Copilaria și am făcut crima, , caină” perfectă…
Incercand sa folosim perdele de firesc din lumea infectă…
Dar plângem neputinciosi după încercări de a fi fericiți …
Noi cei ce am fost dintotdeauna din cer, de sapa ridicată feriți…

Ne mai cânta īîncă fotografiile din rame un vers ce demult a apus…
Ne îndeamnă sa mai copilărim pe genunchi la Domnul Isus…
Sa reînviem liniștea in spirit de bucurii și incàntări permanente …
Sa creștem in al dependentei de cer sănătoase fermente! !

Doar dacă suntem de piatră nu ne vin lacrimi sa udam amintirea…
Sa ne cautăm pe rafturi prăfuite, prin sertare, iubirea…
Cu hârlețul de zor sa sapăm adânc in mormânt de grădină…
Sa scoatem din ani, ce am fost odată la blânda lumină…


Am omorât copilaria e tragic si dureros adevăr
Am îngropat-o in riduri, paloare si firele albe de păr…
Dar putem sa inviem măcar pt un veac copilul din noi…
Dumnezeu e îndeajuns pentru o copilărie dea pururi in doi! !

Amin!