Alergăm mereu prin viață

Alergăm mereu prin viață

Alergăm mereu prin viață mereu grăbiți spre nicăieri
Și uităm de Dumnezeu, vrând s-avem aici averi.
Alergăm mereu prin viață fără ca să ne întrebăm
Dacă azi murim cu toții, unde oare ajungem? !

Alergăm mereu prin viață cu credința zdruncinată,
De parcă pentru viața noastră nimeni n-a plătit vreodată.
Alergăm mereu prin viață istoviți de neputință
Că dorim o viață bună, dar sfârșim în suferință.

Alergăm mereu prin viață grăbiți și adeseori stresați
Și uităm că-n Sfântul Sânge pe cruce am fost răscumpărați.
Alergăm mereu prin viață profitând de Dumnezeu,
Dar când ne cere ascultare ades cârtim că este greu.

Alergăm mereu prin viață și parc-așa ne-am învățat
Ca voia noastră să devină ca o poruncă de urmat.
Dar de ce zice Scriptura prea puțin ne pasă nouă,
Când e vorba de câștiguri, căci inima se împarte în două.

Alergăm mereu prin viață plictisiți de rugăciune,
Deși știm că fără ea nu primim înțelepciune.
Alergăm mereu prin viață și nici nu ne întrebăm
Dacă prin trăirea noastră pe Duhul Sfânt îl întristăm? !

Alergăm mereu prin viață ca și cum nici n-am muri,
Ignorând că-n veșnicie aici alegem unde-om fi!
Alergăm mereu prin viață nemulțumiți și obosiți,
Adunând în suflet ură în loc să fim neprihăniți.

Alergăm mereu prin viață dezamăgiți de multe ori
Că viața noastră e amară și lipsită de culori.
Alergăm mereu prin viață, adesea fără Dumnezeu,
Dar când necazul ne lovește ne certăm cu El mereu.

Alergăm mereu prin viață pentru un colț de pâine amară
Pentru care toți muncim de dimineață până în seară.
Dar oare pentru viața asta ne-am născut ca să trăim?
Nu cumva menirea noastră-i cu Isus să ne întâlnim? !

Alergăm mereu prin viață trudiți, cu sufletul rănit
Și uităm că pentru noi Isus pe cruce a murit.
Și când vine încercarea ca și muștele cădem,
Secerați de-a Sa putere, căci credință nu avem.

Și apoi avem tupeul să-L luăm pe El la rost
Întrebându-L: "de ce, Doamne, lângă mine nu ai fost?"
Alergăm mereu prin viață tot mai triști și tot mai goi,
Dar oare asta este viața ce-o are Domnul pentru noi? !

Nu cumva neprihănirea, ce prin lege a fost dată
De la întemeierea lumii, azi în picioare e călcată? !
Cum de oare legea lumii astăzi îi mai de temut
Decât legea din Scriptură, ce-a fost dată în trecut? !

Nu cumva, robiți de patimi, alergăm după plăceri,
Iar în ceasul rugăciunii suntem apatici și stingheri?
Cum de oare nu mai este roada Duhului în noi,
De-am făcut din pocăință tomberon pentru gunoi? !

Unde ni-i respectul nostru pentru jertfa salvatoare
Dacă în noi rodește firea fără nici o rușinare? !
Și c-o evlavie deșartă venim apoi să ne închinăm
Ca toți oamenii să vadă cum slavă omului îi dăm.

Dar de rănile deschise, ce și azi mai sângerează
Nu ne pasă nici o clipă, că Domnul nostru lăcrimează!
Sau că inima îi plânge de durere și suspin
Când vede în inimile noastre în loc de dragoste venin.

Alergăm mereu prin viață orbiți de-a lumii lăcomie
Și uităm că într-o zi vom pleca spre veșnicie.
Dar se pune întrebarea: ce-am făcut pentru Isus?
Cu ce drept să ne primească Dumnezeu în ceruri, sus? !

(2 mai 2024)