Ale noastre lacrimi nu-s de crocodil

ALE NOASTRE LACRIMI NU-S DE CROCODIL

Ale noastre lacrimi nu-s de crocodil
Ele curg șuvoi ca la un copil
Plânsu-i autentic, suspinul e greu
C-au vrut să-L înșele chiar pe Dumnezeu.

Durerea ne-apasă, e mare revolta
Au pătat și mirul, au pătat recolta,
Au lăsat să intre colb în Adunare,
Au golit simbria strânsă prin hambare.

Cum să nu ne doară, sau să ne-ntristeze
Când sfătuitorii vrut-au să pozeze?
Au voit s-apară ca neprihăniți
Dar în șmecherie toți erau vestiți.

N-am putut opri hohotele noastre
C-au denaturat vorbele măiastre
Care-au fost rostite de-al vieții Rege
Și tot ce-au stricat n-au voit a drege.

Lacrimile noastre nu sunt pentru show
C-au ascuns iubirea chiar într-un cavou
Ca să ne iubească fără nici un dar
Să ne dea în schimb pleavă și coșmar.

N-am voit teatru, n-am voit păpuși
Și nici strigătură tocmai ca la ruși
Dar au transformat actul de-nchinare
Într-o conferință pentru relaxare.

Ne frământă gândul – gând adânc, real
C-au permis să intre duh comercial
Interesu-și joacă rolul lui de bază
Praful nepăsării peste tot se-așează.

Spun că au Stăpân pe care-L iubesc
Dar de-atâtea ori I se-mpotrivesc
Le spune s-aplice mila și dreptatea
Dar calcă-n picioare toată demnitatea.

Lacrimile noastre nu se șterg ușor
C-au chemat la lucru înc-un slujitor
Ce-a venit cu mască scumpă și frumoasă
Dar de cei pierduți știm că nu îi pasă.

Nu-i un joc de scenă, ci e plâns normal
Că-n această stare nu ajung la Mal
S-a făcut amestec din argint și zgură
Nu-i pe primul loc vorba din Scriptură.

O, ce mult dorim să fie trezire!
Să nu mai domnească duhul ce-i în fire
Mai vino, ISUSE, cu înviorare
Ca din nou să fie har în sanctuare!

George Cornici/18 Noiembrie, 2013