Ai vrut să ţeşi cu viaţa mea

Ai vrut să ţeşi cu viaţa mea
O pânză minunată
Cu fir de aur,-dragostea
Cea măiestrit lucrată.

Pe ghemul vieţii, să-nfăşor
Doar fire de iubire
Mi-ai spus, dar “nu-i deloc uşor”,
Şoptit-a vechea-mi fire.

Şi pe măsură ce-ai lucrat
Cu fire preţioase,
Vrăjmaşul a adăugat
Fire de aţă roase

În zile grele şi-n dureri,
De molia tristeţii,
De ne-mpliniri şi încercări
Pe drumul greu al vieţii.

Şi toată zbaterea mi-a fost
O trudă inutilă.
Făr-al iubirii Tale rost
Sunt vrednică de milă!

Căci zi de zi am adunat
Atâtea fire-amare!
Acum, ele s-au deşirat
Şi truda-mi e mai mare

Căci de-orice fir aş apuca,
Se-ncurcă şi mai tare!
Oh, de făceam doar voia Ta,
Trăind în ascultare!

Acum, chiar dacă-mi vei tăia
A vieţii mele fire,
Eu ştiu că-l vei recupera
Pe cel numit Iubire.

Măcar acum, către sfârşit,
Vreau să mă las lucrată,
Să ţeşi din viaţa-mi ce-ai dorit:
O pânză minunată!