text Poezii crestine

Ai venit în viața mea!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan


Mi-a lipsit înțelepciunea
Și Părinte, am greșit
Dar s-a înfăptuit minunea
Și curând, mi-am revenit

Mi-am adus de Tine aminte
De jertfa Ta, minunată
De-ale Tale locuri sfinte
Unde vreau, să ajung o dată,

De tot ce ai săvârșit
Pentru mine, bun Isus
N-am să uit că Te-ai jertfit
Să mă duci la Tine, sus.

De pedeapsa Ta, mi-e teamă
Deși merit, bine știu,
Vreau la toate să iau seamă
Un om nou de acum, să fiu

Căci greșeala mi-am văzut
Și să o repet, nu vreau,
Trist am fost, că am căzut
Dar eu, inima Ți-o dau!

Și-Ții promit Isuse sfânt
Că toate, le-oi îndrepta
Ești mereu, în al meu gând
Căci Tu ești lumina mea!

Ocrotire să îmi dau
Și înțelept Doamne să fiu
Nu pleca, cu mine stai
Fără Tine, e pustiu,

Este frig și este noapte
Și primejdii, mă pândesc
Fără Tine, nu se poate
Doamne, ca să mai trăiesc!

Ai venit în viața mea
Când am fost mai întristat
Și mi-ai adus pacea Ta
Părinte iubit și drag,

Iartă-mă și mă primește
Lângă tronul Tău ceresc
Inima îmi curățește
Veci e veci, să Te slăvesc!

Amin

Câmpia Turzii, 9 februarie 2023

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>