text Poezii crestine

Adu-mi pacea Ta

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Doina Ketterer
Adu-mi pacea Ta,

Adu-mi Doamne, pacea în inimă,
Oriunde cu Tine, vreau să mă ştiu,
De-s în neca, de sunt întristată,
Doresc de Tine, salvată să fiu.

Adu-mi „Credinţa „ în casa mea,
Doar pe Tine, să Te putem lăuda,
Căci Tu eşti Sfânt, în toată omenirea,
Cu casa mea, săTe pot Lăuda şi Glorifica.

Adu-mi Doamne pacea şi-n somn,
Să pot s-adorm cu Tine-n rugăciune,
Să-Ţi pot vorbi, să-Ti pot cânta,
Inima-mi frântă, Tu s-o poţi alinta.

Adu-mi iubirea-Ţi nesfârşită în dar,
Să pot sălta, cânta prin sfântu-Ţi har,
Prin care mângâieri să-mi dai cu dor,
Tu să rămâi pe veci, al meu Mântuitor.

Adu-mi în toate, răbdarea Ta, Isuse ,
Să pot călca pe şerpi şi-n încercări,
Cu dragoste vorbele să-mi fie spuse,
Pe Tine să Te strig în orice-mprejurări.

Adu-mi în orice clipă, puterea iertării,
Să pot la prima secundă totul uita,
Căci numai tu-mi eşti Domnul iubirii,
Păcatul numai Tu-l poţi spăla !

Adu-mi pe buze, mierea-Ţi sfântă,
Să pot vindeca dureri ce sunt ascunse,
Plăcută iubirea-Ţi mare, să se simtă,
Căci Tu dai totul cu Mâinile întinse !


Doamne Isuse,Tu eşti tăria noastră în toate încercările,doar în Tine ne-ncredem şi doar Ţie îţi cerem ajutor.Rămâi Stâca noastră de salvare zi de zi şi la tot pasul Doamne pe Tine,Te rugăm !

AMIN!

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>