Acum, binevoiește

O Doamne, - acum binevoieşte
Şi fă-mă să-mi aud Iubitul,
Care-n grădina mea vorbeşte,
Cuvinte dragi El îmi şopteşte
Şi îmi explică tot Cuvântul.

Eu n-am ştiut că aşa vine!
Că mereu e-aşa de-aproape!
Fugem şi-L căutam în lume,
Plângeam şi întrebam pe-oricine:
,,Vă rog, spuneţi-mi de se poate,

Dac-aţi văzut pe-al meu Iubit!''
Dealuri... şi văi, şi munţi, străbat
Să-L caut, că nu L-am auzit.
Oh! M-a mângâiat şi n-am simţit
Nici chiar când El m-a alintat.

N-am auzit când m-a chemat
Şi nici când m-a strigat pe nume;
Nici când vântu-a adiat,
Când frunza s-a cutremurat;
Doar când plecat-a de la mine.

Mi s-a părut c-aud o şoaptă
Că cineva-mi bătea în geam;
Visam că cineva mă poartă
Pe-o cale albă, minunată
Şi mâinile mi le-nălţam,

Strigând: "Acum, binevoieşte,
Lumina Ta să mă lumine;
Fii Cel ce mă călăuzeşte
Acel ce mă înţelepţeşte
Să ştiu că eşti chiar lângă mine!"

Pe nimeni n-o să mai întreb
N-oi mai umbla buimacă-n lume;
Pe ,,dealuri'' n-am să mai alerg
Şi nici de ,,jos'' n-am să culeg;
Ci-am să mă-mbrac în al Tău Nume!

A.N
18.06.2013 Firenze