text Poezii crestine

Suflet îndurerat

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alex (Londra)
Suflet îndurerat

Doamne, Tu mă privești cu bunătate,
Râuri de lacrimi îmi curg pe față.
Inima mea, vrea să fie pansată,
Nu mă lăsa, al meu drag Tată.

De acum, vreau să am inima curată,
O, iartă-mi păcatul care mă apasă.
Inima-mi, este foarte îndurerată,
Tânjesc să-Ți aud vocea ca altădată.

Mă prăbușesc la picioarele Tale, aștept,
Cu cine aș putea să mă sfătuiesc?
Tu privirea spre mine ți-o-ndrepți,
Vezi că încep, din nou să mă ofilesc.

Viața în mâna Ta o încredințez,
Tu poți să mă ridici și să mă ierți.
Tu, orice greșeală de-a mea o știi,
Te rog, iartă-mă și prelucrează-mă.

În viață, de multe ori m-ai sprijinit,
Când, în fața Ta sincer am venit.
Pune-mi pe rană balsam alinator,
Vreau să simt din nou al Tău fior.

Capul mi-l plec smerit în fața Ta,
Tu ești Domnul meu și Împărat.
Am nevoie de lumină din partea Ta,
Pune-Ți, te rog, mâna pe al meu cap.

Doamne, câtă mândrie port în inimă!
Cum mai poți să mă răbdzi?
De multe ori Te-am întristat,
Am umblat ca un copil rătăcit.

Cuvântul Tău nu l-am ascultat,
Pe drumuri rele m-am plimbat,
Inima de pământ mi-am legat,
Nu m-am aliniat după al Tău plan.

Tu una-ntr-una m-ai avertizat,
Ai vrut de vorbă cu mine să stai.
De multe ori am fugit de fața Ta,
Și m-am împiedicat pe cărarea Ta.

Tu cu multă iubire m-ai ridicat,
M-ai dus la han și ai plătit pt. mine.
Vreau acum din nou: să tac, să tac,
Genunchii îmi plec din nou în fața Ta.

Nu-mi cere glas când rana e vie,
Lasă tăcerea să spună ce știe.
În mâna Ta încet frica se frânge,
Sufletul meu găsește liniștea pierdută.

02.05. 2019 — 00:14 Londra

Cele mai recente resurse scrise - Rugaciune

Trimite ploaie peste secetă
Trimite ploaie peste secetă,Ploaia Ta Binecuvântată,Vrem să fim udați prin mila ta,Așa cum l-ai udat pe Ilie odatăNumai tu Doamne,Poți să dai de cu zori,Ploaia cea târzie,Și să uzi pomii din câmpie.Ud... Citeste mai mult >>
Înțelepțește-mă...
Înțelepțește-mă...Doamne, Te rog, înțelepțește-mă,Dă-mi pricepere și lumină divină.Să înflorească iubirea în inimă,Să rodească pacea deplină.Deschide-mi ochii cunoașterii,Să mă păzesc de drumul căderi... Citeste mai mult >>
Rugăciune din furtună
Am așteptat și astăzi din ceruri un cuvântDar... totul e zadarnic, e goană după vânt...Puterile mă lasă, sunt frânt și-n trup și-n suflet,Pe străzi se mai aude doar al furtunii muget! ...Și, ce ciudat... Citeste mai mult >>
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meuȘi fă-mi și mie, Doamne, după Cuvântul Tău:Adu-mi în suflet pacea și dragostea dintâiȘi-apoi, Te rog, cu mine veșnic... Citeste mai mult >>
Te rugăm Doamne să vii
O, Doamne, Te rugăm să viiSă vindeci răni însângerate,Să vindeci suflete pustiiȘi inimi greu îndurerate,Să aduci Doamne vindecareÎn boli, în patimi și dureri,Să fii cu noi în încercare,Să ne dai sfint... Citeste mai mult >>
Vreau să Zbor pe al meu Nor !
Vreau să Zbor pe al meu Nor!Vreau să Zbor,Pe al meu Nor,Până Sus,Spre-un Domn Isus,Ce, cu Dor,Și cu Amor,Ne-a-nvăţatCe ne e Dat,Și ne-a spusCu Drag nespus,Să TrăimPrecum Dorim …
Rugăciune pentru ţară...
Binecuvântează Doamne scumpă țărișoara meaȘi îmbrac-o-n pacea sfântă ce doar tu o mai poți daCăci în jur sunt tulburări... sunt cutremure, războiȘi e arșiță în lume... Doamne, ai milă de noi!Mai prive... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Doamne, astăzi vin la Tine și mi-e sufletul zdrobitC-am pierdut pe drumul vieții pacea ce mi-ai dăruitNu știu când și nu știu cum dar în piept nu o mai simtȘi mă doare orice gând mustind vorbe care mi... Citeste mai mult >>
Chipul Tau, Isuse, in mine...
Chipul Tau, Isuse, in mine...Iubitorule Tata si Parinte,Te laud pentru Fiul Tau preaiubit!Chipul Tau intreg in mineSa-l arata mai deslusit!Pe Domnul Isus plin de slavaIl pretuiesc si Il glorific!Chipu... Citeste mai mult >>
Psalm 13
O, Doamne, pentru câtă vreme mă vei uita neîncetat,Și până când Îți vei mai ține de mine Fața Ta ascunsă?Cât timp va trebui să umblu cu sufletul împovăratDe griji, și de necazuri zilnic să-mi fie inim... Citeste mai mult >>