text Poezii crestine

Să nu mă lași Isuse

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Danielescu Alina Camelia
Să nu mă lași de capul meu Stăpâne
Să merg aiurea pe cărări în noapte,
Să nu mă lași să aleg eu ce e bine
Urmând doar ale gândurilor șoapte.

Să nu-mi lași pașii pe cărări abrupte
Ca să alunec de pe a Ta cărare,
Să nu lași pe căi întunecate
Ci să mă duci acolo unde-i soare.

Să nu mă lași aici încătușată,
Orbită de o falsă bogăție,
Ci să mă urci în slava minunată
Ca să trăiesc cu Tine o veșnicie.

Să nu mă lași Isuse oricât mi-ar fi de greu
Și-oricât de mult în viață aș suferi,
Ochii să îmi îndrepți doar către Dumnezeu
Să nu mă depărtez de Tine orice ar fi.

Să nu mă lași că-s doar un pumn de lut
Plin de dureri, de lacrimi și suspine
Ridică-mă de unde am căzut
Și stai acolo Doamne, lângă Tine,

Să nu mă lași din mâna Ta de Tată
Ci să mă ții alături lângă Tine
Să-Ți văd de-a pururi slava luminată
Trăind în pace în zările divine.

Să nu mă lași să îmi clădesc o casă
În mijlocul nisipurilor mișcătoare
Ci să mă duci Acasă să îți fiu mireasă
În cerul Tău, în strălucire și splendoare.

Amin!
21.06. 2026

Cele mai recente resurse scrise - Rugaciune

Trimite ploaie peste secetă
Trimite ploaie peste secetă,Ploaia Ta Binecuvântată,Vrem să fim udați prin mila ta,Așa cum l-ai udat pe Ilie odatăNumai tu Doamne,Poți să dai de cu zori,Ploaia cea târzie,Și să uzi pomii din câmpie.Ud... Citeste mai mult >>
Înțelepțește-mă...
Înțelepțește-mă...Doamne, Te rog, înțelepțește-mă,Dă-mi pricepere și lumină divină.Să înflorească iubirea în inimă,Să rodească pacea deplină.Deschide-mi ochii cunoașterii,Să mă păzesc de drumul căderi... Citeste mai mult >>
Rugăciune din furtună
Am așteptat și astăzi din ceruri un cuvântDar... totul e zadarnic, e goană după vânt...Puterile mă lasă, sunt frânt și-n trup și-n suflet,Pe străzi se mai aude doar al furtunii muget! ...Și, ce ciudat... Citeste mai mult >>
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!
Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meu!Oprește-te o clipă, Isuse, în dreptul meuȘi fă-mi și mie, Doamne, după Cuvântul Tău:Adu-mi în suflet pacea și dragostea dintâiȘi-apoi, Te rog, cu mine veșnic... Citeste mai mult >>
Te rugăm Doamne să vii
O, Doamne, Te rugăm să viiSă vindeci răni însângerate,Să vindeci suflete pustiiȘi inimi greu îndurerate,Să aduci Doamne vindecareÎn boli, în patimi și dureri,Să fii cu noi în încercare,Să ne dai sfint... Citeste mai mult >>
Vreau să Zbor pe al meu Nor !
Vreau să Zbor pe al meu Nor!Vreau să Zbor,Pe al meu Nor,Până Sus,Spre-un Domn Isus,Ce, cu Dor,Și cu Amor,Ne-a-nvăţatCe ne e Dat,Și ne-a spusCu Drag nespus,Să TrăimPrecum Dorim …
Rugăciune pentru ţară...
Binecuvântează Doamne scumpă țărișoara meaȘi îmbrac-o-n pacea sfântă ce doar tu o mai poți daCăci în jur sunt tulburări... sunt cutremure, războiȘi e arșiță în lume... Doamne, ai milă de noi!Mai prive... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Doamne, astăzi vin la Tine și mi-e sufletul zdrobitC-am pierdut pe drumul vieții pacea ce mi-ai dăruitNu știu când și nu știu cum dar în piept nu o mai simtȘi mă doare orice gând mustind vorbe care mi... Citeste mai mult >>
Chipul Tau, Isuse, in mine...
Chipul Tau, Isuse, in mine...Iubitorule Tata si Parinte,Te laud pentru Fiul Tau preaiubit!Chipul Tau intreg in mineSa-l arata mai deslusit!Pe Domnul Isus plin de slavaIl pretuiesc si Il glorific!Chipu... Citeste mai mult >>
Psalm 13
O, Doamne, pentru câtă vreme mă vei uita neîncetat,Și până când Îți vei mai ține de mine Fața Ta ascunsă?Cât timp va trebui să umblu cu sufletul împovăratDe griji, și de necazuri zilnic să-mi fie inim... Citeste mai mult >>